Revoltă generală împotriva directoarei la o grădiniţă din Buzău

Revoltă generală împotriva directoarei la o grădiniţă din Buzău, unde educatoarele o acuză pe şefa instituţiei că se comportă dictatorial. La rândul ei, directoarea susţine că subordonatele iau bani ilegal de la părinţi.

RomaniaTV.net
20 nov. 2012, 17:09
Revoltă generală împotriva directoarei la o grădiniţă din Buzău

„Nu se poate aşa ceva. Trebuie să se facă într-un fel ceva, să se ia o atitudine, să pot veni liniştită, cum am făcut până acum. Să colaborăm, să stabilim şi noi ce trebuie făcut şi pentru binele nostru, dar şi pentru bine copiilor”, a spus o educatoare.

Aproape toate grupele grădiniței Ion Creangă din Buzău au fost pustii marţi. Părinţii au fost anunţaţi încă de luni de protest. Angajatele cer demisia directoarei.

„Vine peste noi în timpul activităţilor, ne apostrofează, foarte recalcitrant. De foarte multe ori, suntem puse în situaţia de a roşi în faţa copiilor, copiii au şi ei trac atunci când intră doamna directoare în clasă, pentru că are o atitudine dictatorială chiar”, spune o altă educatoare.

 De cealaltă parte, directoarea îşi acuză subordonatele că iau bani ilegal.

„Colegele nu mă vor pentru că au derulat activități școlare și extrașcolare cu derularea unor bani și obținerea unor comisioane”, a mărturisit Victorița Spâneci, director GPP.

Scandalul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Şcolar.

„Fără excepţie, aproape, toate cadrele din unitate contestă acest manager de unitate. În demersurile lor nu au obţinut niciun rezultat, care să ducă la restabilirea unui echilibru aici în unitate, decizia fiind politică de numire a directorului”, a declarat Ionel Meiroșu – inspector şcolar

Educatoarele spun că vor continua protestul până când directoarea se va hotări să plece.