Revelion cu sarmale şi piftie. Vezi oferte de Revelion în ţară

Preţul pachetelor turistice de Revelion 2012-2013 vor fi similare cu cele de anul trecut, cel puţin la ofertele din ţară. Cel mai ieftin pachet pentru Revelion în România are un preţ de aproximativ 500 de lei, în timp ce pachetul cel mai scump costă în jur de 2.800 de lei, ambele oferte fiind valabile în zona cea mai căutată de turişti, pentru petrecerea dintre ani, Braşov.

16 nov. 2012, 06:00
Revelion cu sarmale şi piftie. Vezi oferte de Revelion în ţară

Cei care vor să petreacă în stil tradiţional în noaptea de Revelion, cu sarmale, cu piftie şi cu tot ce mai presupune cina festivă, nu au posibilitatea să o facă decât în ţară. Cele mai ieftine oferte, în zonele cele mai căutate pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, costă în jur de 500 de lei. Unele din oferte sunt disponibile în unităţi de cazare cu mai puţine stele şi oferă, în cel mai fericit caz, masă festivă de Revelion.

„Cel mai ieftin Revelion este la Hotel Postăvarul Braşov de o stea. Pachetul costă 525 lei de persoană, pentru sejur de trei nopţi şi masă de Revelion cu divertisment”, a spus pentru ROMÂNIATV.NET, Adrian Voican, director Bibi Touring.

O altă ofertă din categoria celor ieftine vine din partea Transilvania Travel. „Cel mai ieftin Revelion este cel la Braşov, la hotel de 2 stele, pentru care turiştii plătesc de la 543 de lei de persoană şi include două nopţi de cazare”, a spus Andrada Crânguş, director de marketing Transilvania Travel, pentru ROMÂNIATV.NET.

Reduceri de Revelionul

Mai toţi turoperatorii oferă reduceri de preţ la pachetele turistice pentru Revelion cumpărate din timp.

„Oferim reduceri de 10-15% pentru pachetele de Revelion, însă perioada ofertei diferă în funcţie de fiecare unitate de cazare în parte. Multe dintre reduceri se aplică până pe 30 noiembrie”, a precizat Adrian Voican.

Pachete mai scumpe de Revelion

Pentru cei cu posibilităţi financiare mai mari, turoperatorii propun pachete turistice de Revelion all inclusive.

„La Hotel Orizont-Predeal, patru nopţi cu pensiune completă, cină festivă de Revelion la Restaurant Mioriţa, precum şi acces la SPA costă 2.760 lei de persoană”, a spus Adrian Voican.

Cele mai solicitate pachete turistice de Revelion sunt pe Valea Prahovei.

„Românii preferă să petreacă Revelionul în staţiunile de pe Valea Prahovei, zona Bran Moeciu, dacă vorbim de pensiuni turistice, precum şi Mărginimea Sibiului”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET, Traian Bădulescu, consultant turism.

Pe aceste destinaţii, unele agenţii turistice au epuizat deja ofertele de Revelion.

„Cel mai scump Revelion este cel la Predeal, 2.760 de lei de persoană la hotel de patru stele, pentru care însă locurile alocate s-au epuizat, la fel şi pentru Hotelul Poieniţa de două stele din Băile Felix”, a precizat Andrada Crânguş.

Cei mai mulţi români vor să meară să se distreze şi să nu mai stea cu grija meselor.

„Ofertele mai scumpe se epuizează primele. Turiştii aleg în special pachetele care includ toate mesele, precum şi masa festivă de Revelion. Nu în ultimul rând, turiştii se îndreaptă către acele pachete turistice care conţin şi program de divertisment pentru noaptea de revelion”, a amintit Traian Bădulescu.

Revelion ultra all inclusive la băi

La Băile Olăneşti, Revelionul costă 901 lei de persoană, pentru 3 nopţi cazare cu demipensiune, masă de Revelion, carnaval la hotel de trei stele, potrivit Bibi Touring. Cei care preferă staţiunea Călimaneşti Căciulata au de la aceeaşi agenţie o ofertă pentru Revelion 2012-2013 care constă în 5 nopţi de cazare, cu mic dejun şi masă festivă la un preţ de 585 de lei de persoană.

„La Slănic Moldova, avem pachet de Revelion cu ultra all inclusive. Acesta este disponbil la Hotel Teleconstructia de  3 stele şi costă 1.650 de lei de persoană, pentru sejur de 3 nopţi cu acces la piscină încălzită, fitness, saună, jacuzzi, precum şi teren de tenis acoperit”, a mai spus Adrian Voican.

Cei care s-au gândit să petreacă Revelionul la Băile Tuşnad, Transilvania Travel pune la dispoziţie pachete ce conţin 4 nopţi de cazare cu pensiune completă, la hotel de 3 stele, precum şi cină festivă de Revelion, la un preţ de 1.600 de lei de persoană.

Aceeaşi agenţie are oferte la Hotelul Parc de 3 stele, din Buziaş, iar pachetul turistic cuprinde 2 nopţi de cazare cu demipensiune şi cină de Revelion. Preţul unui pachet în Buziaş este de 660 de lei de persoană.