Reţetă de Ziua Îndrăgostiţilor: Sânii lui Venus, înveliţi în ciocolată

Desertul conţine ingrediente afrodisiace, care încântă papilele gustative, dar şi ochii, perfect pentru a încheia o cină romantică stropită cu şampanie.

RomaniaTV.net
13 feb. 2013, 11:49
Reţetă de Ziua Îndrăgostiţilor: Sânii lui Venus, înveliţi în ciocolată

Număr de porţii: 2

Ingrediente:

4 piersici mari (sânii lui Venus)
100 de grame de zahăr pudră
150 de mililitri de sirop de zmeură
80 de grame de ciocolată neagră amară
80 de grame de ciocolată cu lapte
100 de mililitri de smântână
1 linguriţă de esenţă de vanilie
1 lingură de rom
1 vârf de cuţit de scorţişoară
1 vârf de cuţit de piper proaspăt măcinat
40 de grame amestec de fructe uscate (migdale fără coajă, muguri de pin, fistic etc.)

Mod de preparare:

Într-o cratiţă de inox se pun siropul de zmeură, 500 de mililitri de apă, zahărul pudră. Se aduce rapid la punctul de fierbere, apoi se coboară temperatura şi se lasă la fiert 3 minute. În acest sirop se pun piersicile, se opreşte focul, se acoperă cratiţa cu un şervet din pânză, apoi cu un capac şi se lasă deoparte o oră.

Cele două tipuri de ciocolată se rad şi se pun pe baie de aburi, împreună cu smântâna. Se ia de pe foc după ce ciocolata s-a topit, se adaugă vanilia, scorţişoara, piperul şi se amestecă bine, până ce devine totul fin şi cremos. La final se adaugă romul şi se amestecă din nou.

Fructele uscate se rumenesc câteva minute într-o tigaie, se lasă la răcit şi se toacă mare.

Pe farfurii se pune un strat de cremă. Piersicile – scurse de sirop şi curăţate cu grijă de pieliţă – se dispun câte două pe farfurie. Se decorează cu şuviţe de cremă şi se presară cu fructele uscate.

Se serveşte imediat.

Citeşte şi Idei de cadouri de Valentine’s Day pentru EL

Vezi şi care sunt cele mai importante evenimente din Capitală cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor