Reguli noi în şcoli. Părinţii vor avea acces limitat în unităţile de învăţământ VIDEO

După cazurile de violenţă din ultima vreme, în care au ajuns să fie implicaţi şi părinţi, în unităţile de învăţământ ar putea fi restricţionat accesul adulţilor. Cei care nu vor respecta regulile riscă să se aleagă cu interdicţia de a mai intra în şcoală.

RomaniaTV.net
19 nov. 2012, 14:35
Reguli noi în şcoli. Părinţii vor avea acces limitat în unităţile de învăţământ VIDEO

După mai multe incidente violente în şcoli în care au fost implicaţi şi adulţi, părinţii elevilor vor avea voie în şcoală doar în timpul pauzelor şi doar dacă au un scop precis şi dacă şi-au anunţat vizita. La poartă, ei vor fi legitimaţi şi vor primi un ecuson pe care trebuie să-l poarte pe perioada vizitei. Chiar dacă şcolile vor fi transformate în adevărate fortăreţe, părinţii se declară mulţumiţi de noile restricţii.

Părinţii care nu respectă regulile vor fi evacuaţi şi s-ar putea alege şi cu interdicţia de a mai intra în şcoală. Regula va fi însă greu de implementat, spun reprezentanţii părinţilor. „Convingerea mea este că nu se vor respecta aceste restricţii pentru că nu există personal, iar cadrul didactic nu e portar. Un cadru didactic nu are nici autoritate, nici pârghiile necesare să introducă acest lucru”, spune Mihaela Guna, preşedintele Federaţiei Părinţilor.

CITEŞTE ŞI: Andronescu, despre siguranţa în şcoli: Profesorii de serviciu vor însoţi persoanele străine

Măsurile de securitate au fost luate şi după ce părinţii şi-au făcut singuri dreptate în sălile de clasă. La începutul anului şcolar, o elevă a fost bătută de mama unei colege, iar săptămâna trecută părinţii a două eleve s-au luat la bătaie chiar în curtea şcolii.