Reducerea numărului de calorii poate ajuta la prelungirea vieţii

Oamenii de ştiinţă chinezi de la Universitatea Jiaotong din Shanghai dau asigurări că au descoperit, după o serie de teste pe şoareci, că reducerea numărului de calorii ca urmare a dietei poate ajuta la prelungirea vieţii în cazul multor animale, dar şi la om, relatează EFE, care citează ediţia de miercuri a ziarului Shanghai Daily.

17 iul. 2013, 06:14
Reducerea numărului de calorii poate ajuta la prelungirea vieţii

Testele pe şoareci au dovedit că faptul de a mânca mai puţin favorizează flora bacteriană adecvată în aparatul digestiv, ceea ce reduce numărul bacteriilor a căror activitate dăunează organismului, scrie Agerpres.

Studiul Universităţii Jiaotong permite confirmarea efectelor pozitive ale dietei asupra oamenilor, a spus Zhao Liping, cercetător-şef la Şcoala de biotehnologie şi ştiinţe ale vieţii din cadrul universităţii. Zhao susţine că, datorită acestui experiment, ale cărui rezultate au fost publicate pe site-ul revistei ‘Nature’, s-a dovedit că aceste niveluri de bacterii au un rol-cheie în determinarea sănătăţii şi a duratei vieţii oamenilor.

Reducerea numărului de calorii este percepută ca singurul regim experimental ce poate prelungi în mod eficient durata vieţii în cazul mai multor animale, însă mecanismul care face posibil acest lucru continuă să fie controversat, potrivit unui rezumat al studiului. Rezultatul sugerează că animalele aflate sub o restricţie calorică pot stabili ‘o arhitectură de microbi intestinali echilibrată din punct de vedere structural’.

Cercetătorii chinezi au descoperit că unele tipuri de bacterii, precum lactobacilii, contribuie la prelungirea vieţii şi sunt favorizate de restricţionarea caloriilor. În acelaşi timp, au văzut că dieta reduce numărul bacteriilor care contribuie la scurtarea duratei vieţii şi au constatat că se reduc şi nivelurile din sânge ale unui tip de toxină, proteina lipopolizaharidă (LPS), un indicator asociat de obicei cu inflamaţiile.