Record mondial pentru masaj în grup, stabilit în Thailanda

Sute de voluntari s-au lăsat masaţi, joi, la Bangkok, în Thailanda, unde s-a stabilit un nou record mondial pentru masaj în grup, cu 641 de perechi, au anunţat organizatorii evenimentului.

RomaniaTV.net
30 aug. 2012, 18:31
Record mondial pentru masaj în grup, stabilit în Thailanda

Aliniaţi pe covoraşe albastre, îmbrăcaţi în uniforme verzi şi albe, cei 1.282 de voluntari (maseuri şi persoane masate) s-au reunit într-un centru de conferinţe din Bangkok pentru a stabili un nou record Guinness, după ce precedentul a fost atins de 526 de perechi, în Daylesford (Australia), în martie 2010.

Evenimentul a fost organizat de autorităţile locale pentru a promova turismul.

Economia naţională thailandeză se bazează mult pe turism, dar sectorul a suferit mari pierderi în ultimii ani din cauza politicii interne, unor inundaţii masive şi faptului că Thailanda nu mai pare o destinaţie foarte sigură.

De asemenea, Bangkok vrea să scape de imaginea de loc privilegiat pentru turismul sexual.