Reacţia Prinţului Charles la vestea naşterii primului său nepot

Prinţul Charles a devenit luni seară bunic pentru prima oară, după ce nora sa, Ducesa de Cambridge, a născut un băieţel.

22 iul. 2013, 20:46
Reacţia Prinţului Charles la vestea naşterii primului său nepot

Atât eu cât şi soţia mea suntem extrem de fericţi de naşterea primului meu nepot. Este un moment incredibil de special pentru William şi Catherine şi suntem încântaţi pentru ei în ceea ce priveşte naşterea băieţelului lor„, spune Prinţul Charles într-un comunicat de presă.

„A fi bunic este un moment unic în viaţa oricui, după cum mi-au zis nenumăraţi oameni în ultimele luni, aşa că sunt extrem de mândru şi de fericit că sunt bunic pentru prima oară şi suntem nerăbdători să vedem bebeluşul în viitorul apropiat”, a mai precizat Charles.

Regina Marii Britanii şi Prinţul Philip sunt şi ei încântaţi de naşterea bebeluşului, transmite Clarence House.

Kate Middleton, soţia Prinţului William, a născut luni seară, la ora 16.24, un băieţel. Micuţul cântăreşte 3,79 kilograme. Atât ducesa, cât şi fiul ei se simt bine şi vor rămâne în spital peste noapte. Bebeluşul va purta titlul de Alteţa Sa Regală şi va fi cunoscut drept Prinţul de Cambridge. Numele său va fi făcut public în următoarele zile.

Citeşte şi Kate Middleton, soţia prinţului William, a NĂSCUT un băieţel