Reacţia Corinei Creţu după difuzarea corespondenţei sale cu Colin Powell

Corina Creţu afirmă că difuzarea imaginilor şi a mailurilor pe care le avea stocate în adresa sa electronică este un abuz şi o "încălcare a dreptului elementar la viaţă privată". Eurodeputatul PSD scrie pe Facebook că fotografiile apărute în media au fost furate din mailul său personal.

RomaniaTV.net
03 aug. 2013, 09:17
Reacţia Corinei Creţu după difuzarea corespondenţei sale cu Colin Powell

„Unele site-uri din țară publică fotografii care – reamintesc opiniei publice – au fost furate din contul meu personal de e-mail prin-un act de piraterie informatică. Unele din aceste fotografii nu au nici un fel de legătură cu ceea ce se numește „corespondența mea cu Colin Powell”, pur și simplu făceau parte dintre amintirile mele personale, alături de alte zeci de fotografii din acel cont, de familie sau din activitatea mea profesională. Consider un abuz folosirea publică a acestor poze care au fost obținute prin violarea corespondenței și care îmi încalcă dreptul elementar la viață privată”, scrie Corina Creţu.

Fostul secretar de Stat american Colin Powell, în vârstă de 76 de ani a fost nevoit să ofere clarificări despre relaţia sa cu Corina Creţu, în vârstă de 46 de ani după ce un hacker cunoscut ca „Guccifer” a postat un link către  o corespondenţă prin e-mail între cei doi pe pagina sa de Facebook, insistând că nu i-a fost necredincios soţiei sale, Alma, scrie presa.

Potrivit mai multor publicaţii, între care The Daily Mail, Huffington Post, New York Daily News şi postului american de televiziune Fox News, fostul general a răspuns joi unor întrebări din partea site-ului The Smoking Gun.com, afirmând că nu şi-a înşelat soţia – cu care este căsătorit de aproximativ 50 de ani – cu Creţu, în prezent europarlamentar PSD, după ce e-mailuri „de natură foarte personală” au fost făcute publice. „Un trădător al patriei”, a scris hackerul pe wall-ul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Creţu în perioada 2010-2011, prin contul său pe AOL.

În aceste e-mailuri, Creţu îl numeşte pe Powell, originar din Bronx, New York, „dragostea vieţii mele” şi sugerează că scrie despre o poveste de dragoste mai veche, potrivit TheSmokingGun.com.

Într-un răspuns la întrebări din partea site-ului, fostul general de patru stele insistă, într-un comunicat, că nu i-a fost necredincios soţiei sale, Alma. „A fost o prietenie care a devenit foarte personală pe e-mail„, a spus Powell site-ului. „Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoate ale ei, pe care le adoră, de la reuniuni de familie, de la şedinţe oficiale de lucru, de la căsătorie şi nişte poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit„, a declarat fostul secretar de stat american.

Powell a declarat că a cunoscut-o pe Creţu în urmă cu aproximativ zece ani, în timp ce era secretar de Stat al fostului preşedinte George W. Bush, iar ea era purtător de cuvânt al preşedintelui României Ion Iliescu. El subliniază că s-au întâlnit personal „o dată sau de două ori” în ultimii opt ani.

Creţu, membră a Partidului Social-Democrat (PSD), a fost aleasă în 2007 membră a Parlamentului European (PE). În prezent, ea este vicepreşedintă a grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor în PE. Ea s-a căsătorit de curând.

După ce a aflat că i-a fost piratat contrul AOL, Powell ar fi informat-o pe Creţu şi a sfătuit-o că ar fi „mai bine să ştergem toate (e-mailurile) dintre noi„, potrivit New York Daily News .

El a adăugat că, după ce a părăsit Departamentul de Stat în ianuarie 2005, a păstrat legătura cu Creţu prin e-mail şi i-a „oferit frecvent sfaturi în legătură cu planuri de a găsi un post la ONU sau alte organizaţii internaţionale„, adaugă publicaţia.

Powell a mai declarat că e-mailurile „de natură foarte personală” cu Creţu au „încetat acum câţiva ani„. „Nu a existat nicio relaţie atunci şi nu există niciuna acum”, a subliniat Powell, adăugând că a păstrat legătura cu ea şi au continuat să fie „prieteni”. „Mă bucur că ea are o carieră de succes. Mă bucur că s-a căsătorit recent şi este fericită”, a adăugat el.

„Guccifer„, a cărui identitate este necunoscută, pare că a spart contul AOL al lui Powell şi a postat zece e-mailuri şi fotografii pe care i le-a trimis Creţu. Acelaşi hacker a revendicat în februarie piratarea unor conturi de e-mail aparţinând unor membri ai familiei Bush, divulgând corespondenţă de natură personală.