Razie pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Vezi ce au găsit poliţiştii în portbagajul unei maşini VIDEO

Poliţia rutieră efectuează o acţiune de amploare pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, zeci de şoferi fiind traşi pe dreapta şi sancţionaţi pentru diverse abateri de la regulile rutiere. De departe, cel mai neobişnuit caz a fost cel al unui şofer care transporta, într-o maşină de cinci locuri, nu mai puţin de 14 persoane.

RomaniaTV.net
08 aug. 2013, 11:00

În timpul raziei efectuate, joi, pe A1, poliţiştii de la Brigada Rutieră au descoperit, o maşină în care s-au înghesuit nu mai puţin de 14 persoane, între care mai mulţi copii. Aceştia erau transportaţi în portbagajul maşinii, în condiţiile în care autoturismul avea doar cinci locuri.

CITEŞTE ŞI: Motocicletă la capacitate maximă. Cum s-au înghesuit cinci pakistanezi pe motor VIDEO

De remarcat că iniţial poliţiştii l-au tras pe dreapta pe şofer pentru că nu activase luminile de întâlnire şi pentru că nu purta centura de siguranţă, însă în momentul în care s-au apropiat de maşină oamenii legii au rămas fără cuvinte.

Şoferul a fost amendat cu suma de 680 de lei şi a primit 6 puncte de penalizare, informează România TV.