Raul Rusescu, eroul Stelei: Mister ne-a făcut să jucăm de la egal la egal cu Chelsea

Raul Rusescu, eroul Stelei în meciul cu Chelsea, a declarat, la finalul partidei, că încrederea pe care antrenorul Laurenţiu Reghecampf le-o arată lui şi coechipierilor i-a făcut să devină o echipă capabilă să joace de la egal la egal chiar şi cu campioana Europei.

07 mart. 2013, 20:21
Raul Rusescu, eroul Stelei: Mister ne-a făcut să jucăm de la egal la egal cu Chelsea

Steaua a învins Chelsea, deţinătoarea Ligii Campionilor, după un meci în care a muncit cât în zece şi în care nu a arătat niciun fel de complex în faţa mult mai titratei sale adversare. Autorul golului victoriei, Raul Rusescu, a spus, după partidă, că pentru Steaua cheile succesului au fost munca şi încrederea în forţele proprii insuflată de antrenor.

„Pentru asta am muncit foarte mult încă din vară, iar acum ne antrenăm şi sperăm să mergem pe drumul ăsta în continuare. Ceea ce arătăm noi pe teren ne dă speranţe. Mister e un tip foarte realist, are încredere în noi şi ne face să dăm tot, să jucăm de la egal la egal şi cu campioana Europei. În fotbal, dacă munceşti, dacă îţi doreşti foarte mult, ai şi satisfacţii, iar în seara asta am obţinut o victorie importantă”, a declarat Raul Rusescu, la sport.ro.

Steaua a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, deţinătoarea Ligii Campionilor, Chelsea, în prima manşă a optimilor Ligii Europa. Unicul gol al partidei a fost marcat de Raul Rusescu, din penalty.