Rapperul Grasu XXL, implicat într-un accident deosebit de grav. Cinci tineri au murit VIDEO

Cinci tineri din Râmnicu Vâlcea au murit, sâmbătă noapte, într-un accident teribil. Din cauza vitezei, maşina în care se aflau a ajuns perpendicular pe senul opus şi a fost izbită în plin de un microbuz. În urma impactului, tinerii şi-au pierdut viaţa pe loc, iar alţi trei pasageri din microbuz au fost răniţi şi au ajuns la spital. Printre ei, şi rapperul Grasu XXL.

24 feb. 2013, 06:23
Rapperul Grasu XXL, implicat într-un accident deosebit de grav. Cinci tineri au murit VIDEO

Victimele, cu vârste între 16 ani şi 27 de ani, se întorceau de la o petrecere din Râmnicu Vâlcea. Tragedia a avut loc după miezul nopţii, la intrarea în localitatea Călimăneşti. „Am auzit o vâjâitură, apoi impactul. Când am ieşit din casă, ţipa un domn din duba albastră. Victimele erau pline de sânge. Un şofer de tir a venit şi a spart geamul cu bâtă. La faţa locului au ajuns ambulanţe, descarcerarea, poliţia. S-au ocupat repede pompierii să desfacă”, a declarat un martor.

Din cauza vitezei, după ce a ieşit dintr-o curbă, şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului, autoturismul a ajuns perpendicular pe axului drumului şi a fost lovită în plin de un micorbuz care circula de la Sibiu înspre Râmnicu Vâlcea. Din microbuz au fost rănite trei persoane, printre care şi rapperul Dragoş Nechifor, zis Grasu XXL.

Cinci persoane au murit, iar alte trei, care se aflau în microbuz, printre care şi rapperul Grasu XXL, au ajuns la spital în stare gravă. Cei de la descarcerarea s-au chinut peste 20 de minute să scoată victimele din maşina făcută zob.

Poliţiştii încearcă să stabilească acum viteza cu care rula autoturismul şi dacă şoferul consumase băuturi alcoolice. „Conducătorul auto nu a adapta viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul, a pătruns pe sens opus, unde a fost lovit de autoduba transporter care circula din direcţia Sibiu-Râmnicu Vâlcea”, a declarat şeful Poliţiei Rutiere Vţlcea, Florian Ioniţă.

Cele trei victime transportate la Spitalul judeţean Vâlcea au fracturi de membre şi răni la nivelul toracelui şi capului. Sunt în afara oricărui pericol, dar au nevoie de îngrijiri medicale.