Râmă URIAŞĂ, de jumătate de metru în lungime, descoperită în China VIDEO

Un vierme de pământ, care măsura jumatate de metru în lungime, a fost găsit în șanţul de canalizare a unei case, joi, în sud-vestul Chinei.

RomaniaTV.net
05 sept. 2012, 12:47
Râmă URIAŞĂ, de jumătate de metru în lungime, descoperită în China VIDEO

Li Zhiwei, angajat la Biroul Forestier din judeţul Binchuan, a văzut viermele târându-se pe jgheaburi când lucra în curtea din spate.

„Arăta ca un șarpe, m-am uitat cu atenție și am constatat că este de fapt o râmă”, a declarat Li, care a adăugat că a decis să păstreze viermele şi să-l crească în curtea lui, potrivit WeirdWorldNews.

Râma uriaşă a atras vecinii, care nu au mai văzut aşa ceva înainte.

În funcție de specie, un vierme adult poate avea o dimensiune între 10 milimetri lungime și 1 milimetru lățime şi până la 3 metri lungime și peste 25 milimetri lățime.

Dimensiunea unei râme este strâns legată de mediul în care trăieşte și depinde de variabile cum ar fi vremea, precipitațiile și textura solului.

Ele tind să crească mai mult în timpul sezoanelor umede, în cazul în care au un aport nutritiv suficient și nu au dușmani naturali.

Biologii au de gând să studieze râma lungă pe care Li Zhiwei a găsit-o, pentru a încerca să găsească o explicaţie pentru dimensiunea ei.