Raed Arafat: Nu puteam interveni mai repede în accidentul din Muntenegru

Raed Arafat a vorbit, în emisiunea "România Exclusiv", de la România TV, despre tot ce a însemnat operaţiunea din Muntenegru. Subsecretarul de stat a povestit atât despre implicarea deosebită a autorităţilor din Muntenegru, cât şi despre reacţia emoţionantă a românilor răniţi la vederea medicilor şi oficialilor din România.

01 iul. 2013, 06:34
Raed Arafat: Nu puteam interveni mai repede în accidentul din Muntenegru

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a vorbit în exclusivitate la România TV despre operaţiunea de salvare a românilor implicaţi în accidentul de autocar din Muntenegru şi despre cooperarea cu autorităţile din această ţară.

A fost o implicare la nivelul cel mai înalt din partea statului Muntenegrean, ca să ne sprijine să rezolvăm problema (…) Am intrat mai întâi în saloanele obişnuite, unde erau cei conştienţi. Erau cu leziuni, dar erau conştienţi. Reacţia a fost foarte pozitivă, erau surprinşi că am ajuns aşa de repede. A fost o reacţie pozitivă, pe care orice cetăţean ar avea-o când ştie că cineva se interesează de el„, a spus Raed Arafat.

Deşi mulţi au criticat lentoarea cu care autorităţile din România au acţionat, Raed Arafat asigură că, în condiţiile date, nimeni nu ar fi putut să reacţioneze mai repede. Mai ales că a fost nevoie de o mulţime de autorizaţii. „A fost o reacţie foarte rapidă pentru astfel de situaţii, nu poţi să te aştepţi la o reacţie internaţională. Noi am intervenit într-o altă ţară, e un zbor de o oră jumate, trebuiau autorizaţii de survol. MAE şi MAI au obţinut în foarte scurt timp survolul de la mai multe ţări, la 4 şi ceva eram deja decolaţi din Târgu Mureş„, a mai spus Arafat.

El s-a declarat mulţumit şi de reacţia echipelor de intervenţie din România după aducerea victimelor şi a spus că, în materie de medicină de urgenţă, sistemul din ţara noastră este deja un model pentru multe ţări din Europa.

Citeşte şi Podul de pe care s-a prăbuşit „autocarul morţii” în Muntenegru a devenit loc de pelerinaj