Radu Mazăre, REGE SCOŢIAN la carnavalul din Mamaia VIDEO

Distracţia a fost cuvântul de ordine, sâmbătă noapte, în cluburile de pe litoral. Carnavalul Carelor Alegorice de la Mamaia a atras mii de turişti la malul mării. Cum este deja un obicei, primarul Constanţei s-a costumat de carnaval. În acest weekend, Radu Mazăre a ales să fie rege al Scoţiei.

RomaniaTV.net
26 aug. 2012, 06:37
Radu Mazăre, REGE SCOŢIAN la carnavalul din Mamaia VIDEO

Cele 10 care alegorice, care au intrat in competiţie, s-au întâlnit pe lumină, în parcarea de la telegondola din Mamaia, locul din care a pornit distracţia. Şi au ajuns în faţa Cazinoului din Constanţa.

Primarul Constanţei, care de această dată a jucat rolul unui rege scoţian, a fost cel care a deschis carnavalul. „Declar deschis carnavalul! De acum încolo, când spui Mamaia, spui carnaval. Sunt regele Scoţiei şi regele Angliei din 1600. Am şi sabie din dotarea personală”, a spus Mazăre.

Oamenii au profitat de moment ca să se distreze în ultimul sfârşit de saptamană estival. „Ne bucurăm că avem şi noi astfel de evenimente în ţara noastră. E frumos, super! Mazăre e cel mai cool!”, au declarat turiştii.

Radu Mazăre s-a declarat mulţumit de evenimentele organizate de-a lungul verii pe litoral şi a promis că la anul carnavalul va fi exact ca cel de la Rio de Janeiro. „Toată piaţa şi toată promenada vor fi refăcute, remodelate pentru a permite defilarea carelor alegorice aşa cum este în Brazilia”, a spus edilul din Constanţa.