Conform studiului lor, publicat miercuri, o astfel de descoperire întăreşte speranţa că s-ar putea găsi apă propice dezvoltării unor forme de viaţă pe Marte. Cercetătorii britanici şi canadieni au găsit apa în mina Timmins (Ontario), la 2,4 km adâncime, total izolată de lumea exterioară din precambrian (perioadă între formarea Pământului, acum 4,5 miliarde de ani, şi acum circa 540 milioane de ani).

După ce au analizat-o, au descoperit că este bogată în gaze dizolvate, ca hidrogenul, metanul şi diferite forme atomice (izotopi) ale unor gaze rare (heliu, neon, argon, xenon). Toate aceste gaze pot furniza energia necesară microbilor neexpuşi la lumina Soarelui miliarde de ani. Acest lucru se întâmplă în prezent în apropierea surselor de apă caldă din fundul oceanelor, pline de viaţă microscopică.

Alte Articole

Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile ...

Vortexul polar și-a schimbat direcția și acum se învârte ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

Comparând conţinutul de izotopi de xenon din această apă cu cel din atmosfera preistorică, cercetătorii apreciază că apa se află sub pământ de cel puţin 1,5 miliarde de ani, alte indicii sugerând că ar putea avea chiar şi 2,7 miliarde de ani, vârstă apropiată de cea a rocilor în care a fost găsită.

‘Descoperirea este de mare interes pentru oamenii de ştiinţă, care încearcă să înţeleagă cum evoluează microbii izolaţi. Este o problemă legată de originea vieţii, de dezvoltarea ei şi de supravieţuirea în medii extreme sau pe alte planete’, spune într-un comunicat Chris Ballentine de la Universitatea Manchester (Marea Britanie), care a participat la studiu.

Înainte de această descoperire se mai găsiseră urme de apă străveche, dar care se limitau la mici bule prinse în roci, incapabile să găzduiască vreo formă de viaţă.

‘Dacă fluide atât de vechi, cu asemenea concentraţii de hidrogen şi metan, s-au păstrat la mare adâncime sub scoarţa terestră timp de miliarde de ani, este posibil ca medii asemănătoare să se fi păstrat sub scoarţa lui Marte’, încheie studiul, apărut în revista ştiinţifică Nature.