1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

Protestul de la Baia de Arieş a fost înăbuşit

Autorizaţia singurului protestatar din Baia de Arieş a expirat marţi, primarul localităţii a refuzat să îi prelungească aprobarea care permitea continuarea demonstraţiei.

Comenteaza
Protestatarul şi-a strigat supărarea atâta cât a avut autorizaţie
Protestatarul şi-a strigat supărarea atâta cât a avut autorizaţie
Foto: adevarul,.ro

Nicolae Praţa, cunoscut în ţară ca protestatarul singuratic din faţa Primăriei oraşului Baia de Arieş, şi-a exprimat nemulţumirea timp de două săptămâni în faţa instituţiei. Ar fi vrut să iasă şi în continuare, însă nu a mai primit autorizaţie.

Protestatarul singuratic susţine că ar fi fost dispus să protesteze în continuare în faţa Primăriei.

"Îmi era clar că nu mai primesc pe mai departe autorizaţie să protestez. După ce am ieşit eu în stradă, ar fi vrut şi alţii să iasă alăturea de mine, dar nu li s-a aprobat. Eu sunt mândru că am protestat, am spus ce mă nemulţumeşte pe mine în ţara asta", a spus Nicolae Praţa pentru Adevărul.

Omul recunoaşte că nu s-a ales cu mare lucru de pe urma protestului de unul singur. A fost înregistrat la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Alba ca persoană în căutarea unui loc de muncă şi a primit doar două oferte de angajare, care, însă, nu s-au materializat. Bărbatul s-a decis să iasă în stradă pe 16 ianuarie, pentru a protesta faţă de situaţia dificilă în care trăieşte şi pentru lipsa unui loc de muncă.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
2
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
01 feb 16:51
Răspunde | Votează email 0 email
xCucusong
Pentru Nicolae Praţa: Ai toata aprecierea mea ca esti singuraticul protestatar, dar fi intelept; ce va face omul care vine dupa Basescu sau dupa Boc, sau dupa oricare din guvern si parlament, sau primarie? Ceeace s-a facut si mai inainte.
Trebuie schimbata mentalitatea si odata cu ia oamenii sa se schimbe in bine. Atata timp cat coruptia sade la loc de cinste, nu vom gasi oameni care sa schimbe in bine viata in Romania. Desteapta-te romane!
01 feb 15:32
Răspunde | Votează email 0 email
Alina
Salutari de la Focsani pentru Nicolae Pratza!! Rusine, primare ticalos!! Huuuuoooooo!!!
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z