Protest al revoluţionarilor, cu ambulanţe la sediul PSD. Unor participanţi li s-a făcut rău VIDEO

Unor participanţi la protestul revoluţionarilor din faţa sediului PSD li s-a făcut rău, fiind chemate două ambulanţe. Cei trei revoluţionari au o stare de sănătate mai precară după ce au decis să intre în greva foamei, până când va fi reluată plata indemnizaţiilor din partea Guvernului.

RomaniaTV.net
08 oct. 2012, 10:03
Protest al revoluţionarilor, cu ambulanţe la sediul PSD. Unor participanţi li s-a făcut rău VIDEO

Prima ambulanţă a fost chemată pentru a i se acorda îngrijiri medicale chiar unuia dintre lideri protestatarilor, Doru Drăghici. Pe lângă slăbiciunea provocată de greva foamei, Drăghici suferă şi de diabet.

La scurt timp după ce ambulanţa l-a transportat la spital, o a doua ambulanţă a fost chemată pentru a-i da îngrijiri unui alt protestatar, care a fost şi el dus la spital. A treia persoană a primit îngrijiri la faţa locului, fără a mai fi necesară spitalizarea. Incidentele au survenit la capătul a mai multor ore de proteste în faţa sediului PSD, majoritatea participanţilor fiind persoane mai vârstnice.

Zeci de persoane protestează în faţa sediului PSD pentru că nu îşi primesc ajutorul de revoluţionar. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a ieşit în mijlocul revoluţionarilor şi a încercat să discute cu ei. Nu a reuşit să ajungă la nicio conluzie pentru că oamenii erau foarte nervoşi pentru că nu îşi primesc indemnizaţia de revoluţionar.

Revoluţionarii s-au strâns, luni dimineaţă, în faţa sediului PSD din Şoseaua Kiseleff, pentru a protesta în paralel cu şedinţa săptămânală a conducerii PSD. Ei au scandat „Jos Iliescu!”, „PSD fără Iliescu!” şi au cerut ca un reprezentant al conducerii partidului să vină la discuţii, potrivit Mediafax. Iliescu a venit la şedinţa PSD programată luni dimineaţă, dar a folosit intrarea din spatele sediului, în condiţiile în care revoluţionarii scandau în faţă. După zece minute de la sosire, Iliescu a ieşit din sediul partidului şi a mers în mijlocul revoluţionarilor, care l-au huiduit şi apostrofat.

Protestatarii îl contestă pe Sorin Vintilă Meşter, cel care a fost numit în fruntea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, un fost consilier al lui Ion Iliescu. De asemenea, oamenii vor să primească banii care spun că ar trebui să-i primească din partea statului român.

„E o porcărie ceea ce faceţi voi! Această incitare împotriva acestui om (Sorin Vintilă Meşter – n.r.) care face treabă şi vrea să vă rezolve problemele. Vorbiţi prostii!”, le-a spus Iliescu foştilor revoluţionari.

Fostul preşedinte le-a mai spus că dacă Sorin Meşter îşi va lua mâna de pe ei, situaţia revoluţionarilor se va înrăutăţi, pentru că el s-a luptat pentru problemelor lor şi ca ei să primească banii care li se cuvin.

„Nu se poate să vă bateţi joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!”, i-au spus revoluţionarii lui Iliescu. Ei i-au mai spus că îşi doresc recăpătarea drepturilor luate abuziv.

Fostul şef de stat le-a spus revoluţionarilor că fostul premier Emil Boc a eliminat aceste drepturi. „Acum Guvenrul caută soluţii, dar nu are prevederi bugetare pe acest an”, le-a spus Iliescu protestatarilor.

„Nu ne interesează pe noi, domnul preşedinte”, i-au replicat aceştia.

„Băi, vă interesează sau nu, este un calcul”, le-a spus Iliescu. „Meşter caută soluţii. Cine vă incită împotriva lui Meşter? Este singurul om care caută soluţii cu corectitudine. El a început să discute cu asociaţiile. Tu îmi spui mie? Eu discut cu el concret”, a spus Iliescu.

După circa 25 de minute de discuţii aprinse cu revoluţionarii, Iliescu s-a retras în sediul PSD, aceşti continuând să scandeze împotriva PSD şi a USL, reproşându-le faptul că, de când au venit la putere, nu au rezolvat situaţia revoluţionarilor.