Programul „Prima Casă” continuă. Guvernul asigură garanţii de 200 de milioane de euro VIDEO

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că programul de garantare a creditelor imobiliare "Prima Casă" va primi finanţarea suplimentară, astfel încât programul să continue şi în 2012.

RomaniaTV.net
06 iun. 2012, 11:40
Programul „Prima Casă” continuă. Guvernul asigură garanţii de 200 de milioane de euro VIDEO

„Am adoptat o ordonanţă de urgenţă privind normele de aplicare a programului «Prima Casă». Este vorba de încă o linie de garantare a creditelor de 200 de milioane de euro”, a anunţat premierul Victor Ponta la finele şedinţei de Guvern de miercuri.

Prim-ministrul a arătat că speculaţiile din presă legate de stoparea programului au fost bazate pe o documentare insuficientă.

Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanţii disponibil pentru programul „Prima Casă”, care va fi accesat numai de către băncile care au epuizat deja sumele alocate în ultima etapă, şi vor să mai acorde credite tot prin asumarea a 50% din risc, relatează Mediafax.

„Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 milioane euro. Garanţiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanţatorii cu FNGCIMM, în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţatori”, se arată într-un proiect de HG elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit aceluiaşi document, finanţatorii au obligaţia de a notifica Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Ministerul Finanţelor Publice cu privire la intenţia de a solicita alocarea de sume din plafonul pentru 2012 cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor acorda garanţii până la limita plafonului reutilizat stabilit prin protocoalele încheiate anterior.

În termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării, FNGCIMM solicită acordul Ministerului Finanţelor Publice privind alocarea de sume din plafonul de 200 de milioane euro.

Sumele se alocă de către FNGCIMM cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, finanţatorilor care au utilizat integral plafonul reutilizat, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de finanţator în totalul garanţiilor acordate în condiţiile împărţirii riscului şi de intervalul rămas până la sfârşitul anului 2012.

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii.

În primăvara anului trecut, Guvernul a decis ca garanţia statului să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 metri pătraţi şi doresc un confort sporit, băncile având atunci la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

Astfel suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, putea fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.