Profesorul de la Universitatea Bucureşti, acuzat de hărţuire sexuală, a fost sancţionat

Timp de trei ani nu va mai putea avansa în carieră. Aceasta este sancţiunea pentru profesorul de istorie de la Universitatea Bucureşti, care a fost acuzat de o doctorandă de hărţuire sexuală. Totodată, el nu mai are voie să participe în nicio comisie din cadrul facultăţii timp de trei ani.

RomaniaTV.net
21 mart. 2012, 12:45
Profesorul de la Universitatea Bucureşti, acuzat de hărţuire sexuală, a fost sancţionat

Profesorul Florin Muller a fost suspendat din comisiile de evaluare, de admitere şi chiar de promovare.

Senatul Universităţii a votat miercuri ca profesorul să fie sancţionat cu una dintre cele mai dure pedepse prevăzute de regulamentul Universităţii.

Potrivit plângerii depuse de tânăra care-l acuză, la sfârşitul unui examen, profesorul a avut un comportament indencent, a luat-o în braţe şi a încercat să o sărute cu forţa.