Procuror condamnat la 2 ani de închisoare, dar cu pensie de nabab

Un procuror acuzat în cazul fraudării examenelor de la Institutul Naţional al Magistraturii a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, însă va avea o pensie de nabab, informează România TV.

RomaniaTV.net
19 apr. 2012, 08:59
Procuror condamnat la 2 ani de închisoare, dar cu pensie de nabab

Sterian Guli, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, a fost găsit vinovat în dosarul fraudării examenelor de la INM şi magistraţii l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Cu toate acestea, el a depus dosarul de pensionare şi va avea un venit lunar de 9.200 de lei, pensie specială de magistrat.

Pe lângă Sterian Guli au fost condamnaţi şi magistraţii Eugen Cojocaru şi Gheorghe Dumitru la trei ani de închisoare cu executare, iar Gheorghe Cerbeanu şi Gabriela Ghiţă au primit pedepse cuprinse între doi şi doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, scrie Mediafax.

Procurorul Sterian Guli a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la fapta de permitere a accesului unor persoane la informaţii nedestinate publicităţii, termenul de încercare în cazul acestuia fiind tot de cinci ani.

În dosar, Gheorghe Dumitru a fost acuzat de procurori de cumpărare de influenţă, Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, de complicitate la cumpărare de influenţă, Sterian Guli, fost şef al Parchetului Judecătoriei Urziceni, de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi Gheorghe Bucur, notar bucureştean, fost judecător la ICCJ şi fost membru al CSM, pentru trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Sterian Guli, Dumitru Gheorghe, Eugen Cojocaru, Gabriela Ghiţă şi Gheorghe Cerbeanu au fost suspendaţi din funcţii de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru a obţinut de la Gabriela Ghiţă o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma să se desfăşoare în 25 noiembrie 2007.

Potrivit DNA, Gabriela Ghiţă ar fi pus la dispoziţia lui Eugen Cojocaru informaţii strict confidenţiale, conţinând o parte din subiectele pentru examenul în cauză, pentru ca acesta să le furnizeze lui Sterian Guli. În această modalitate a fost dezavantajat celălalt candidat pentru funcţia respectivă, care nu a avut „şansa” să beneficieze de un astfel de ajutor, potrivit procurorilor.

La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

La scurt timp după anunţarea rezultatului concursului, informaţii despre fraudarea acestuia au ieşit la iveală.