Primul zbor privat către Staţia Spaţială Internaţională a fost lansat cu succes VIDEO

SpaceX a lansat marţi primul zbor privat către Staţia Spaţială Internaţională, după alte patru încercări eşuate. Capsula Dragon a ajuns deja pe orbita Pământului.

RomaniaTV.net
22 mai 2012, 08:04

Sâmbătă, motoarele rachetei Falcon 9 au fost oprite cu doar o secundă înainte de lansare, din cauza unei probleme tehnice.

Space X a devenit, o dată cu lansarea de marţi, prima companie comercială care transportă cargo către Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

La bordul rachetei Falcon 9 se află capsula Dragon, încărcată cu jumătate de tonă de mâncare şi de marfă necesară ISS-ului.

Capsula Dragon a fost lansată la 10:44 (ora României), de la Cape Canaveral Air Force Station, la bordul rachetei Falcon 9 de la SpaceX, cu nouă motoare Merlin.

Se pare că racheta Falcon 9 poartă la bordul ei cenuşa a 308 oameni, inclusiv a actorului James Doohan, care l-a interpretat pe Scotty, în serialul „Star Trek” din anii 60, precum şi a astronautului Gordon Cooper, din programul Mercury. Cenuşa a fost purtată de rachetă printr-un acord cu compania”de zboruri spaţiale memoriale”  Celestis.

Capsula  îşi va petrece prima zi pe orbita Pământului, în încercarea de a ajunge la Staţia Spaţială, aflată la o altitudine de 390km. Joi, 24 mai, va zbura pe lângă ISS, pentru ca experţii să îi poată verifica sistemele de navigaţie,  iar vineri se va conecta la Staţie, cu ajutorul unui braţ robotic controlat de astronauţii de pe ISS. Abia sâmbătă, 26 mai, astronauţii vor putea intra în capsulă pentru a scoate proviziile trimise de NASA.

Dragon îşi va petrece circa o săptămână jumătate la bordul ISS. Pe 31 mai, capsula va fi umplută cu o serie de experimente ştiinţifice şi echipamente şi trimisă înapoi spre Terra. Ea va cădea în Oceanul Pacific, de unde  va fi recuperată de o navă.

În viitor, capsula Dragon va putea transporta şi oameni.

NASA a renunţat anul trecut la navetele sale spaţiale şi va folosi, începând din 2012, companii private pentru transporturile de cargo pe ISS. Agenţia speră să poată economisi, astfel, bani, ce pot fi investiţi în misiuni îndepărtate de Pământ, precum pe asteroizi sau pe Marte.