Primul șoc după alegeri

Cea mai mare surpriză și cel mai important lucru după seara de duminică nu trebuie să-l căutați la Cotroceni. Sau în relația dintre Traian Băsescu și Victor Ponta. Lucrul care ne va influența viața cel mai mult va trebui căutat în Parlamentul României.

05 dec. 2012, 08:23
Primul șoc după alegeri

Institutul pentru Politici Publice,  prin Violeta Alexandru și Adrian Moraru, mi-au pus la dispoziție o analiză care arată că în România este pe cale să se formeze cea mai puternică majoritate guvernamentală din epoca modernă. Vă voi prezenta pe scurt datele, iar analiza detaliată o găsiți în emisiunea de marți seara.

Astfel, când televiziunile vor anunța duminică seara că USL a luat 61 de procente (ipotetic vorbind), dumneavoastră trebuie să vă gândiți că, în fapt, în Parlament, Uniunea va avea 72% din mandate. Acest rezultat aiuritor e dat de mecanismul complicat al legii. Adrian Moraru mi-a spus că i-ar lua trei ore să-mi explice modul de atribuire a mandatelor.

La un astfel de scor, USL ar primi numeroase mandate la redistribuire. ARD-ul ar primi și el un procent sau două în plus, iar PP-DD-ul asemenea.

Se va ajunge într-o ipoteză cu prezență mare la vot și scor de 60 la sută al USL, ca în Parlament să fie în jur de  560 de mandate, cu vreo 120 mai mult decât acum. USL-ul ar avea peste 400 din aceste mandate.

Adrian Moraru a aplicat simularea și pe sondajele ARD care arată că USL-ul are în jur de 48 la sută. În această ipoteză, USL o să aibă peste 50 la sută din mandate. Reprezentanții ARD vorbesc de 54% din mandate.   

Ei bine, situația asta va avea câteva consecințe asupra cărora vă invit să meditați un pic:

  1. IPP susține că, încă din prima zi a reunirii noului Parlament, o seamă de oameni din ARD și PP-DD vor trece la USL. Asta pentru că marea împărțeală se va face la formarea Guvernului și nu mai târziu. Mai târziu se termină orice e de dat și e inutil. Migrația va fi stimulată atât de PSD cât și de PNL care trebuie să se întărească în eventualitatea unei rupturi, dacă și când adversarul Băsescu va dispărea. Scorul va fi de așa natură că, singur, PSD va avea peste 40 la sută din mandate. Aproape îndeajuns să mergi și pe cont propriu, în caz de ceva.
  2. Uriașa majoritate va fi elementul perfect pentru numeroase măsuri nepopulare care ar putea să apară după ianuarie, dacă economia va arăta prost. Dar e momentul cel mai potrivit să faci astfel de lucruri și măcar atât să fi învățat viitorul Guvern de la alții.
  3. Constituția va fi modificată aproape unilateral. Vorbim de o majoritate care ar putea să treacă de două treimi. După experiența pe care ne-a servit-o PDL și în care toate cutumele parlamentare au fost încălcate, probabil că se va primi un răspuns pe măsură. PDL doar va asista la procesul parlamentar.
  4. Traian Băsescu va avea în față cea mai mare sperietoare din cariera sa. Asta dacă nu e suspendat chiar din primele zile ale noului Parlament. Singurul scop al Președintelui va fi ruperea USL, care să-i dea spațiu de manevră. Probabil tactica vizată va privi relația personală dintre cei doi lideri, Crin Antonescu și Victor Ponta.
  5. De altfel, Președintele își va juca în aceste zile cele mai mari cărți. Totul pentru împiedicarea unui Guvern cu o astfel de majoritate. Dacă ea se întâmplă, o lungă perioadă îi va rămâne să se joace doar cu dosarele. Și nici acolo, pentru că una după alta, multe legi și instituții vor fi schimbate în Parlament. O să rămână doar cu sforile.
  6. În fine, cel mai important lucru. Cu o astfel de majoritate și sprijin popular nimeni nu te iartă dacă nu rezolvi problemele reale din România. E o majoritate care te face cel mai puternic om din România, atunci când o conduci, dar și istorie când ai dat-o în bară. Căci - nu-i așa? - și Traian Băsescu a fost cândva cel mai puternic om din România.

Institutul pentru Politici Publice,  prin Violeta Alexandru și Adrian Moraru, mi-au pus la dispoziție o analiză care arată că în România este pe cale să se formeze cea mai puternică majoritate guvernamentală din epoca modernă. Vă voi prezenta pe scurt datele, iar analiza detaliată o găsiți în emisiunea de marți seara.

Astfel, când televiziunile vor anunța duminică seara că USL a luat 61 de procente (ipotetic vorbind), dumneavoastră trebuie să vă gândiți că, în fapt, în Parlament, Uniunea va avea 72% din mandate. Acest rezultat aiuritor e dat de mecanismul complicat al legii. Adrian Moraru mi-a spus că i-ar lua trei ore să-mi explice modul de atribuire a mandatelor.

La un astfel de scor, USL ar primi numeroase mandate la redistribuire. ARD-ul ar primi și el un procent sau două în plus, iar PP-DD-ul asemenea.

Se va ajunge într-o ipoteză cu prezență mare la vot și scor de 60 la sută al USL, ca în Parlament să fie în jur de  560 de mandate, cu vreo 120 mai mult decât acum. USL-ul ar avea peste 400 din aceste mandate.

Adrian Moraru a aplicat simularea și pe sondajele ARD care arată că USL-ul are în jur de 48 la sută. În această ipoteză, USL o să aibă peste 50 la sută din mandate. Reprezentanții ARD vorbesc de 54% din mandate.   

Ei bine, situația asta va avea câteva consecințe asupra cărora vă invit să meditați un pic:

  1. IPP susține că, încă din prima zi a reunirii noului Parlament, o seamă de oameni din ARD și PP-DD vor trece la USL. Asta pentru că marea împărțeală se va face la formarea Guvernului și nu mai târziu. Mai târziu se termină orice e de dat și e inutil. Migrația va fi stimulată atât de PSD cât și de PNL care trebuie să se întărească în eventualitatea unei rupturi, dacă și când adversarul Băsescu va dispărea. Scorul va fi de așa natură că, singur, PSD va avea peste 40 la sută din mandate. Aproape îndeajuns să mergi și pe cont propriu, în caz de ceva.
  2. Uriașa majoritate va fi elementul perfect pentru numeroase măsuri nepopulare care ar putea să apară după ianuarie, dacă economia va arăta prost. Dar e momentul cel mai potrivit să faci astfel de lucruri și măcar atât să fi învățat viitorul Guvern de la alții.
  3. Constituția va fi modificată aproape unilateral. Vorbim de o majoritate care ar putea să treacă de două treimi. După experiența pe care ne-a servit-o PDL și în care toate cutumele parlamentare au fost încălcate, probabil că se va primi un răspuns pe măsură. PDL doar va asista la procesul parlamentar.
  4. Traian Băsescu va avea în față cea mai mare sperietoare din cariera sa. Asta dacă nu e suspendat chiar din primele zile ale noului Parlament. Singurul scop al Președintelui va fi ruperea USL, care să-i dea spațiu de manevră. Probabil tactica vizată va privi relația personală dintre cei doi lideri, Crin Antonescu și Victor Ponta.
  5. De altfel, Președintele își va juca în aceste zile cele mai mari cărți. Totul pentru împiedicarea unui Guvern cu o astfel de majoritate. Dacă ea se întâmplă, o lungă perioadă îi va rămâne să se joace doar cu dosarele. Și nici acolo, pentru că una după alta, multe legi și instituții vor fi schimbate în Parlament. O să rămână doar cu sforile.
  6. În fine, cel mai important lucru. Cu o astfel de majoritate și sprijin popular nimeni nu te iartă dacă nu rezolvi problemele reale din România. E o majoritate care te face cel mai puternic om din România, atunci când o conduci, dar și istorie când ai dat-o în bară. Căci – nu-i așa? – și Traian Băsescu a fost cândva cel mai puternic om din România.