Prime record pentru angajaţii BMW, după cel mai bun an din istoria companiei

BMW, numărul unu la nivel mondial îm rândul producătorilor de automobile pe segmentul premium, va plăti majorităţii angajaţilor din Germania prime de 7.630 de euro pentru 2012, cel mai bun an din istoria grupului, relatează AFP, preluată de către Mediafax.

RomaniaTV.net
15 mart. 2013, 18:38
Prime record pentru angajaţii BMW, după cel mai bun an din istoria companiei

Muncitorii specializaţi germani vor primi prime de 7.630 de euro, echivalentul a două salarii şi jumătate, se arată într-un comunicat al constructorului auto german.

Această sumă va fi primită de o mare parte dintre salariaţii BMW din Germania şi nu reprezintă o medie a sumelor plătite angajaţilor şi nici un maxim, a precizat un purtător de cuvânt al grupului.

În total, aproape 77.000 de persoane lucrează în Germania pentru BMW şi toţi vor primi prime, cu excepţia celor care au lucrat mai puţin de un an în companie.

Marile companii germane au început în ultimii ani să împartă profitul cu angajaţii, tendinţă care s-a menţinut în acest an, în special în cazul constructorilor auto.

Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, va plăti 3.200 de euro celor peste 130.000 de angajaţi, iar Volkswagen va acorda o sumă brută de 7.200 de euro celor 100.000 de salariaţi din Germania.

Grupurile Continental şi Bayer au anunţat la rândul lor că vor acorda prime angajaţilor pentru 2012.

Anul trecut, profitul BMW a depăşit pentru prima oară 5 miliarde de euro, iar cifra de afaceri a atins un nivel record de 76,85 miliarde de euro. La sfârşitul lui 2012, BMW avea peste 105.000 de angajaţi la nivel mondial.