Preţurile de consum au stagnat în iunie, după ieftinirea alimentelor. Inflaţie anuală de 5,37%

Preţurile de consum ale populaţiei au stagnat în luna iunie faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor cu 0,7%, astfel că rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 5,37%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

RomaniaTV.net
10 iul. 2013, 07:25
Preţurile de consum au stagnat în iunie, după ieftinirea alimentelor. Inflaţie anuală de 5,37%

În iunie preţurile au crescut pe ansamblu cu 0,01%.

Mărfurilor alimentare au înregistrat o scădere de 0,7%, în timp ce preţurile produselor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%, respectiv cu 0,9%.

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit legumele (cu 7,8%), şi în special cartofii (11%), potrivit unui comunicat al INS.

Preţurile autoturismelor şi pieselor de schimb au urcat cu 1,09%, iar cele ale combustibililor cu 1,04%.

În ceea ce priveşte serviciile cele mai mari creşteri de preţuri, de 3,21%, au fost înregistrate la transportul aerian şi la facturile la telefon.

În luna mai preţurile de consum au crescut cu 0,23% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei urcând la 5,32%.