Preţ de transfer la Săftica. Ionuţ Negoiţă a plătit 200.000 de euro pentru refacerea bazei VIDEO

Dinamo şi-a amenajat casa, înainte de sosirea Sărbătorilor de Iarnă. Baza de pregătire de la Săftica, unde stau în cantonament fotbaliştii antrenaţi de Dorinel Munteanu, a devenit de nerecunoscut în doar o lună de zile. Acţionarul Ionuţ Negoiţă a investit peste 200.000 de euro în renovarea ei, iar jucătorii se bucură acum de condiţii de 5 stele.

RomaniaTV.net
05 dec. 2012, 07:20
Preţ de transfer la Săftica. Ionuţ Negoiţă a plătit 200.000 de euro pentru refacerea bazei VIDEO

La mai puţin de patru luni după ce a devenit acţionar al echipei de fotbal Dinamo, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a făcut o investiţie a cărei valoare este comparabilă cu suma de transfer a unui jucător. El a pus însă accentul pe condiţiile de pregătire, investind 200.000 de euro în renovarea bazei de la Săftica.

Fotbalul are nevoie de investiţii, însă nu doar în cumpărarea de jucători deja ajunşi la o anumită vârstă. Cred că foarte important este să investim şi în infrastructură. Investitia de la Săftica este făcută într-o lună de zile, cu o valoare de peste 200.000 de euro„, a declarat Ionuţ Negoiţă.

El recunoaşte însă că Dinamo trece printr-o perioadă financiară dificilă, însă are un plan de salvare a echipei. „Este o soluţie care valoreaza 10 milioane de euro, dar asta nu inseamnă că este imposibil. Este o sumă accesibilă. Eu am propus sa vin cu 6 milioane si ceilalti doi cu câte două„, a mai declarat el. În cazul în care soluţia propusă de Ionuţ Negoiţă va fi acceptată, acesta ar deveni acţionar majoritar al echipei de fotbal Dinamo.

Totodată, în ceea ce priveşte situaţia generală a fotbalului românesc, Ionuţ Negoiţă este de părere că din punct de vedere financiar Liga I ar funcţiona mai bine într-un format de 12 echipe, cu sistem play-off.