Preşedintele Traian Băsescu cere eutanasierea câinilor fără stăpân

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

03 sept. 2013, 16:03
Preşedintele Traian Băsescu cere eutanasierea câinilor fără stăpân

Şeful statului a precizat că soluţia aleasă până acum, privind castrarea câinilor, urmată de eliberarea lor pe stradă, este un pe termen lung, care nu a dat rezultate.

Problema câinilor maidanezi

„Multi vor spune că nu e o temă pentru un preşedinte, dar am fost primar şi ştiu bine problema câinilor maidanezi. Când au blocat procesul de eutanasiere, parlamentarii au făcut-o într-un mod politicianist. Atunci, rata de incidente era de 11.000-12.000 de bucureşteni muşcaţi într-un an. Anul trecut au fost 16.000 de bucureşteni muşcaţi de câini. Fac apel la Guvern – pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare – să emită o ordonaţă de urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă. Să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi să fie eutanasiaţi. Povestea cu castrarea are două valenţe: prelungeşte timpul în care câinii fără stăpân dispar dintre blocuri, nu e o soluţie rapidă, poate dura 10-12 ani. Castrarea e o soluţie pe termen lung, care din 2004, de când avem noua legislaţie în vigoare, s-a dovedit că nu dă rezultate.

Nu trebuie să aşteptăm să mai moară, un copil, ca să luă această măsură. De aceea cred că Guvernul trebuie să dea această ordonanţă de urgenţă. Nu putem pune câinii mai presus de oameni, mai presus de copii.

Sunt revoltat de demagogia arătată de iubitorii de câini. Am acasă cinci câini, trei sunt adunaţi de pe stradă. Sunt curaţi, sunt vaccinaţi, sunt castraţi şi trăiesc lângă o familie. Doi stau separaţi de ceilalţi trei. Asta înseamnă dragoste de animale, pentru demagogi, ţine-l pe animal aproape, altfel se sălbăticeşte. Fac un apel la Guvern să emită o ordonanţă de urgenţă. Cazul de ieri al copilului nu ne mai lasă să aşteptăm pe mâna demagogilor.

Şi mai e ceva, castrarea câinelui, nu-i scoate acestuia dinţii.

Nu e un subiect pentru preşedinte, dar ca fost primar şi cetăţean trebuia să spun ce simt”, a spus Traian Băsescu.


Chestiunea ridicării ordinului Steaua României, lui Laszlo Tokes

Şeful statului a ridicat şi chestiunea retragerii decoraţiei Steaua României, lui Laszlo Tokes, spunând că preşedintele nu poate avea o implicare directă, conform procedurilor.

„Problema ridicării ordinului Steaua României, acordat domnului Tokes. În momentul de faţă sunt 7 cavaleri care au solicitat Cancelariei Ordinelor ridicarea înaltei decoraţii domnului Tokes. În aceste condiţii, pentru data de 19 septembrie, Cancelaria Ordinelor a convocat cavalerii pentru adunarea generală, care să stabilească membrii Consiliului de Onoare ai Ordinului. Odata cu stabilirea, imediat va fi sesizat consiliul de onoare, cu cele 7 solicitări de ridicare a ordinului.

Aceasta este procedura, conform legii, preşedintele României nu poate primi astfel de solicitări şi nu poate emite decretul. Consiliul de Onoare, format din şapte membri, este cel care stabileşte ridicarea sau nu a ordinului. Dacă acest consiliu de onoare solicită preşedintelui ridicarea ordinului, preşedintele dă decretul”.

Citeşte şi Băsescu susţine că poate ridica distincţia acordată lui Tokes numai dacă Consiliul de Onoare o cere


România în criza siriană

„Poziţia României faţă de Siria se menţine aceeaşi pe care am exprimat-o la întâlnirea cu ambasadorii români. În această fază considerăm că trebuie să avem o atitudine prudentă. Dacă aliaţii noştri vor da un semnal Damascului că nu tolerează atacurile cu arme chimice, ne vom solidariza cu aliaţii noştri.

O să mă întrebaţi de ce prudenţă. Şi azi au fost circa 20 de solicitări de operaţiuni consulare la ambasada noastră la Damasc. Duminica au fost 18 solicitări. E în pregătire repatrierea a 19 cetăţeni români.

Avem o problemă cu prezenţa cetăţenilor români, din familii mixte, care se află pe teritoriul Siriei. Populaţia deţinătoare de paşaport românesc, pe teritoriul Siriei, nu e grupată. Sunt pe tot teritoriul, avem nevoie să îi putem ajuta”.

 

Poziţia faţă de proiectul Roşia Montana

Al treilea aspect e legat de Roşia Montana. Domnul Zgonea mi-a trimis o scrisoare în care m-a întrebat dacă intenţionez organizarea unui referendum pe tema Roşia Montana. Nu am aceasta intenţie, dezbaterea în Parlament este cel mai potrivit lucru. Nu voi lua o măsură care să facă inutilă dezbaterea în Parlament. Nu declanşez acum un referendum naţional, care oricum nu s-ar putea desfăşura decât la anul. Aş organiza un referendum, dacă după dezbaterile din Parlament, societatea ar fi fragmentată, pe tema Roşia Montana. În momentul în care aş primi legea la promulgare şi această lege ar genera falii în societate, cu siguranţă nu aş promulga legea, înainte de organizarea unui referendum.

Mi se pare că din nou partidele aflate la putere sunt în contradicţie. Acum le-ar conveni un referendum, dar un referendum valid nu-l respectă, cel cu reducerea numărului de parlamentari.

Chiar dacă am fost un susţinător al proiectului Roşia Montană, modul în care evoluează lucrurile mă fac să devin prudent, pentru a fi un mediator credibil, când va fi nevoie. Din acest moment voi fi neutru în această privinţă.

Citeşte şi Traian Băsescu: Nu declanşez acum un referendum pe tema Roşia Montana