Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta petrec Paştele la mare. Vezi unde merg şi alţi politicieni

Politicienii lasă la o parte politica de sărbători şi petrec Paştele cu familia şi prietenii. Unii dintre politicienii bărbaţi îşi iau rol de gospodină şi schimbă tribuna cu masa din bucătărie, unde prepară cu maiestrie şi mare plăcere bucatele pentru masa de sărbătoare.

RomaniaTV.net
04 mai 2013, 09:37

Băi de mulţime în curtea mânăstirilor. Aşa petrecea în anii trecuţi Paştele preşedintele Traian Băsescu. În ultimii trei ani însă, preşedintele petrece în mijlocul familiei, departe de ochii lumii. Anul acesta, preşedintele Traian Băsescu a plecat la mare, la Neptun, unde va petrece sărbătorile pascale. Şeful statului a ajuns marţi, la Neptun, unde a petrecut cu familia minivacanţa de 1 Mai.

La rândul său, premierul Victor Ponta le-a urat românilor „Sărbători fericite”.  Într-o postare pe o reţea de socializare, premierul le  transmite românilor că darurile pe care le primim cu toţii, cu ocazia Paştelui, sunt „smerenia, puritatea şi înţelegerea”. „Să ne bucurăm de ele cu omenie şi dragoste”, mai scrie Victor Ponta în mesajul său de Paşte adresat românilor.

Premierul Victor Ponta a ajuns la mare, miercuri după-amiază, împreună cu familia. Ponta a afirmat, vineri, la Constanţa, că nu s-a întâlnit cu presedintele Traian Băsescu de când se află la mare şi a adăugat că sâmbătă şi duminică va rămâne la Constanţa, urmând ca luni să se întoarcă în Bucureşti, potrivit Agerpres.

Mihai Răzvan Ungureanu a mărturisit că nu prea îşi ajută soţia la pregătitul bucatelor şi că fiul lor, Ştefănel este marele favorit al Iepuraşului, anul acesta. Familia senatorului va petrece Paştele în Bucureşti şi va merge la slujba de Înviere.

Legat de masa de Paşti, MRU a dezvăluit că are cele mai frumoase amintiri legate de aceste momente, din copilărie, de la bunica maternă.

„Era o femeie care ţinea foarte mult la tradiţie. Nu putea sa treacă o sărbatoare fără cozonac, pască, pe care le făcea chiar ea, ajutată de tatăl meu şi de mama mea şi sabotată sistematic de mine. Aroma casei pline de lucruri frumoase pregătite de sărbătoare o am şi acum în memorie. Nu am cum s-o uit”, a povestit MRU pentru România TV.

Acum, pe masa de Paşti în familia senatorului Ungureanu vor sta mielul preparat la cuptor, caşul proaspăt şi mici antreuri. Dar vedeta mesei pascale este de departe pasca tradiţională, cu multă brânză, „peste70%” şi cu ciocolată, după cum a mai dezvăluit MRU. Cât priveşte cadourile, senatorul spune că îi place să facă daruri, dar că nu se prea pricepe la primit.  Oricum, pentru Ştefănel acest lucru nu este o problemă, pentru că Iepuraşul vine oricum. „Este cel care de obicei castigă, indiferent dacă e sărbătoare sau nu, este băiatul”, a mai spus MRU.

Adrian Năstase a scris pe blog că petrece sărbătorile de Paşte la Cornu, citind cărţi biblice şi ascultând muzică clasică. Gândurile sale sunt însă ca vremea, spune Năstase: înnorate. „De câteva zile, la Cornu, am pregătit grădina pentru primăvară şi am citit diverse cărţi. (…) La Cornu, astăzi e înnorat. Aşa sunt şi gândurile mele. După luni de zile, ascult din nou Wagner. Aştept Lumina de la miezul nopţii, semn că suferinţa a rămas în urmă”, scrie Năstase pe blog.

Anca Boagiu aşteaptă Iepuraşul în grădina casei. I-a scris deja că-şi doreşte o faţă de masă nouă, pe care vrea s-o pună, anul acesta, pe masa de Paşte. A ţinut tot Postul şi uită de politică şi partid în perioada sărbătorilor, dedicându-se rolului de gospodină. Anul acesta a încondeiat ouă pentru prima oară. A învăţat de la o bucovineancă expertă în domeniu. Democrat-liberala spune că este specialistă în vopsitul ouălor şi în pregătirea fripturii pentru masa de Paşte.

„Îmi place să fac friptura. Nu sunt o mâncatoare de carne de miel, motiv pentru care eu fac fripturle din pui, porc şi orice altă solicitare mai există în casă, dar mai puţin mielul. Fac drobul, fac ciorba de miel”, a spus Anca Boagiu. La pregătirea meniurilor de Paşte, este ajutată de toată familia, iar tatăl ei frământă cozonacii şi se ocupă de deserturi. De asemeena, îi revine sarcina de a tranşa carnea. Lumina o aduce „bărbăţelul casei”, care este fiul Ancăi Boagiu. În fiecare Paşte, casa ei este plină de copii. Nepoții și finii vin mereu la ea în vizită, de sărbători.

Şi Vasile Blaga lasă politica pentru bucătărie, de Paşte. De la friptura şi ciorba de miel, până la palinca fiartă, îndulcită cu zahăr ars, toate bunătăţile de pe masa de sărbătoare sunt pregătite cu pasiune chiar de către preşedintele PDL. Vasile Blaga a mărturisit că îi place să gătească şi că este om de bază în bucătărie.

Acum o să vă spun un foarte mare secret. Eu sunt un foarte bun bucătar. În zona noastră de obicei mielul se face la tavă. E mai gustos decât prăjit pe grătar sau ştiu eu. „Se lasă la macerat, de sâmbătă până duminică, cu mult usturoi, sare şi piper, apoi îi adaugi ce trebuie, un pic de vin alb, un pic de ulei”, explică şeful democrat-liberalilor. El face toate pregătirile după ochi, pentru că ţine post negru.

După post, spovedanie şi rugăciunea din timpul slujbei Învierii, începe ospăţul. „După ce se vine de la Biserică, se începe cu o crampă… o pălincă fiartă la noi e puţin mai rafinată. Urmează ciocnitul ouălor şi cateva lucruri care sunt obligatorii”, explică Blaga. A doua zi de Paşte este, însă, cea mai importantă în sudul Bihorului, Atunci, toată lumea merge la cimitir, pentru parastasul celor adormiţi, precizează el. În această zi se mănâncă bogaci, o mâncare ungurească, cu mai multe feluri de carne.

Preşedintele PDL sărbătoreşte de două ori Învierea Domnului. O dată alături de familia soţiei care este catolică şi a doua oară alături de părinţi, la Petrileni, în satul copilăriei.