Poziţia RCS RDS privind ŞANTAJUL exercitat asupra sa de Antena TV Grup

Şantajului exercitat de Antena TV Group, prin intermediul directorului general Sorin Alexandrescu, asupra unuia dintre administratorii RCS RDS reprezintă "o continuare a unei campanii mediatice negative exercitate de Antena TV Grup împotriva companiei noastre în ultimii ani, în încercarea de a ne forţa să plătim sume exorbitante pentru difuzarea canalelor sale", se precizează într-un comunicat al RCS RDS.

RomaniaTV.net
31 mai 2013, 14:38
Poziţia RCS RDS privind ŞANTAJUL exercitat asupra sa de Antena TV Grup

„Unul din administratorii RCS&RDS a depus o plângere în legatură cu un şantaj exercitat asupra sa de Antena TV Grup, prin directorul general Sorin Alexandrescu. Scopul şantajului era să forţeze încheierea unui contract de retransmisie prin satelit a canalelor Antena TV Group, în condiţiile impuse de aceasta, pentru o sumă de peste 30 milioane EURO.Acest şantaj este o continuare a unei campanii mediatice negative exercitate de Antena TV Grup împotriva companiei noastre în ultimii ani, în încercarea de a ne forţa să plătim sume exorbitante pentru difuzarea canalelor sale. RCS&RDS nu a acceptat şi nu va accepta niciodată astfel de practici şi nici nu poate fi de acord să mărească factura abonaţilor săi în interesul unui astfel de grup de presiune”, se arată în comunicatul remis de RCS RDS.

În ceea ce priveşte contractul dintre RCS RDS şi firma BODU SRL, deţinută de Dumitru Dragomir, reprezentanţii companiei de cablu precizează, în acelaşi comunicat, că „este vorba de un contract de asociere în participaţiune pentru construcţia, amenajarea şi exploatarea unui complex de clădiri, cu o capacitate totală de peste 3.000 de locuri, destinate organizării de evenimente, care nu are nicio legatură cu LPF şi difuzarea meciurilor de fotbal”.

„Acest contract de asociere a fost încheiat conform prevederilor Codului comercial din România. Toate operaţiunile privitoare la acest contract sunt evidenţiate în documentele financiar contabile, iar toate plăţile s-au realizat prin intermediul conturilor bancare cu respectarea legislaţiei aplicabile”, se mai arată în comunicat.

În legătură cu drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal, se precizează că „au fost adjudecate de RCS&RDS împreună cu Antena 1, printr-o liciţatie publică desfaşurată cu 16 luni înainte de încheirea acestui contract, iar suma oferită în licitaţie a fost cu mai bine de cinci ori mai mare decât în contractul anterior”.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea sentinţei, avocatul lui Alexandrescu a declarat la România TVcă a făcut recurs la decizia de arestare preventivă.