POTOP în mai multe judeţe din ţară: Gospodării inundate, sute de hectare agricole distruse

Potop în mai multe judeţe din ţară, unde viiturile şi furtunile au distrus acoperişuri, au smuls mai mulţi copaci din rădăcină, iar zeci de gospodării au fost inundate, potrivit România TV. Grindina a prădădit sute de hectare agricole.

RomaniaTV.net
12 iun. 2013, 05:49
POTOP în mai multe judeţe din ţară: Gospodării inundate, sute de hectare agricole distruse

O furtună de 20 de minute a făcut prăpăd în judeţul Suceava. Sate întregi au fost acoperite de grindină în doar în câteva minute.

Peste 1000 de hectare de culturi au fost distruse de grindină şi mai mulţi copaci au fost doborâţi de furtună.

În gospodăriile din Malini, Cornu Luncii şi din Sasca a batut cu gheata zeci de minute, gospodăriile şi dealurile sunt pline de gheaţă.

Grindina de mărimea unui ou de porumbel a distrus acoperişuri, pereţi şi a spart geamuri. Stratul de gheaţă a ajuns şi la 30 de centimetri.

Furtuna a pus la pământ câţiva copaci iar mai multe gospodării au fost inundate. Peste 100 de familii au rămas izolate după ce un drum de acces a fost acoperit de ape.

În Vrancea, furtunile au distrus o treime din totalul viilor, o primă estimare arătând pagube de milioane de euro.

Cerul s-a dezlănţuit şi la Constanţa. Mai multe localităţi au fost afectate de viituri. Numai în comuna Peştera, 60 de gospodării au ajuns sub ape.

Viiturile au distrus poduri, podeţe şi o punte de acces spre şcoală.

Potop a fost şi în Argeş. Câteva gospodării şi un pod au fost afectate de viituri iar doi kilometri de drum comunal au fost acoperiţi de ape.

Până miercuri la ora 23.00 este în vigoare un COD galben de ploi torenţiale şi grindină. ANM a anunţat că vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş, Muntenia şi Moldova. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 … 70 l/mp.