Populaţia României a scăzut cu 1.981 de persoane în octombrie

Populaţia României a scăzut cu 1.981 în luna octombrie, când s-au născut 18.641 de copii şi au decedat 20.644 de persoane, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

RomaniaTV.net
10 dec. 2012, 09:49
Populaţia României a scăzut cu 1.981 de persoane în octombrie

În luna octombrie s-au născut cu 945 mai mulţi copii decât în septembrie şi au decedat cu 3.523 mai multe persoane faţă de luna anterioară.

Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2012, cât şi în aceeaşi lună a anului trecut, când populaţia a scăzut cu 4.496 de persoane.

„Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna octombrie, de 1.981 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), spre deosebire de luna septembrie când a fost pozitiv, de 597 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna octombrie a fost de 179 (9,6 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna septembrie, când a fost de 7,2 copii sub un an la 1000 născuţi-vii”, se arată într-un comunicat de presă al INS remis agenţiei MEDIAFAX.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în octombrie 10.266 căsătorii (5,7 căsătorii la 1.000 de locuitori), cu 6.620 mai puţine decât în septembrie. În aceeaşi lună au fost pronunţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010, 2.373 de divorţuri (1,31 divorţuri la 1.000 de locuitori), cu 236 mai multe decât în septembrie.

Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.966, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 549 mai mic. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 23 mai mare decât în octombrie 2011.

În octombrie 2012 au fost încheiate cu 135 mai puţine căsătorii faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În scădere a fost şi numărul divorţurilor, fiind pronunţat cu 611 mai puţine în octombrie 2012 decât în aceeaşi lună din 2011.