Ponta spune că Guvernul nu va schimba judecătorii CCR prin ordonanţă de urgenţă

România se confruntă cu un blocaj între instituţii, care trebuie rezolvat, dar Guvernul nu va emite o ordonanţă de urgenţă privind schimbarea din funcţie a judecătorilor de la Curtea Constituţională, a declarat, marţi, la Parlament, premierul Victor Ponta.

RomaniaTV.net
03 iul. 2012, 13:07
Ponta spune că Guvernul nu va schimba judecătorii CCR prin ordonanţă de urgenţă

Întrebat de jurnalişti dacă Guvernul intenţionaţi să schimbe Legea Curţii Constituţionale, premierul a răspuns negativ. „Nu ! Cum o să schimbe Guvernul judecătorii de la Curtea Constituţională, ce este nebunia asta ? Miercuri avem o şedinţă obişnuită de guvern„, a spus Ponta.

El a arătat însă în acelaşi timp că îi este teamă că bătăliile politice nu vor înceta.

Marţi, într-un comunicat al CCR, judecătorii afirmă că toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei, încălcându-se dispoziţiile contituţionale potrivit cărora pe timpul mandatului judecătorii sunt inamovibili.

Luni seară au apărut informaţii referitoare la intenţia USL de a revoca judecătorii Curţii Constituţionale numiţi de Parlament.

Marţi, surse parlamentare au declarat că majoritatea PSD-PNL ia în calcul, în sesiunea extraordinară care începe marţi, să forţeze schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, înlocuirea judecătorilor CCR declaraţi incompatibili, revocarea Avocatului Poporului şi iniţierea procedurii suspendării preşedintelui.

USL a depus, marţi, cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a anunţat Vasile Blaga, precizând că demersul este neconstituţional.

Vasile Blaga a precizat că USL a depus atât cerere de revocare din funcţie pentru Roberta Anastase, cât şi pentru el.

În acelaşi timp, Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis convocarea marţi, la ora 14.00, a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, la solicitarea USL.