Ponta nu crede că se impune o nouă suspendare a lui Băsescu: Nu-i păcat să-i întrerupem?

Liderul PSD, premierul Victor Ponta nu consideră că acţiunile preşedintelui Traian Băsescu legate de Convenţia PDL trebuie să genereze o nouă suspendare a acestuia, adăugând că ar fi păcat ca membrii PDL să fie întrerupţi din cearta privind voturile exprimate pentru conducerea partidului.

RomaniaTV.net
24 mart. 2013, 19:07
Ponta nu crede că se impune o nouă suspendare a lui Băsescu: Nu-i păcat să-i întrerupem?

Victor Ponta nu consideră că acţiunile preşedintelui legate de Convenţia PDL trebuie să genereze o nouă suspendare a acestuia.

„Radu Stroe e un tip extraordinar, care spune ce gândeşte, e un tip pasional. Eu sunt un tip mai pragmatic de felul meu. De ce să ne băgăm acum la treburile PDL ? Nu-i păcat să-i întrerupem, nu-i bine să-i lăsăm în continuare, încă o săptămână, două, trei, să se certe, să-şi arate cum şi-au furat voturile, să-l cheme pe domnul Daniel Morar să facă o anchetă, să meargă la Curtea Constituţională ?”, a spus Ponta la România TV.

De asemenea, premierul a declarat, duminică seara, că nu crede în mesajul prin care Traian Băsescu se delimitează de democrat-liberali.

„Vorbele domnului preşedinte Traian Băsescu din ultimii ani nu înseamnă nimic. Probabil că mâine domnul Blaga o să îşi ceară iertare. Domnul Băsescu o să-l reevalueze. Acel mesaj va rămâne într-un anumit folclor al politicii române, atât. În mod clar, pentru USL marele adversar rămâne timpul pentru că trebuie să rezolvăm o mulţime de probleme”, a spus Ponta.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, susţine că este inadmisibil ce a făcut preşedintele Traian Băsescu sâmbătă, legat de Convenţia PDL, el adăugând: „Trebuie să ne gândim din nou la suspendare”.