Ponta: Mulţi colegi gândesc ca Stroe şi Hrebenciuc, dar USL nu merge pe drumul suspendării VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că cei mai mulţi dintre colegii săi din USL gândesc ca Hrebenciuc şi Stroe în privinţa suspendării lui Traian Băsescu, el arătând că USL nu va parcurge însă şi drumul de la opiniile exprimate la decizia politică privind suspendarea şefului statului.

25 mart. 2013, 15:42
Ponta: Mulţi colegi gândesc ca Stroe şi Hrebenciuc, dar USL nu merge pe drumul suspendării VIDEO

Întrebat dacă a fost deranjat de declaraţiile făcute de Radu Stroe şi de Viorel Hrebenciuc pe tema suspendării preşedintelui Băsescu, Ponta a dat un răspuns negativ.

„Nu, de ce să mă deranjeze? Cei mai mulţi dintre colegii noştri gândesc aşa. Nu e niciun secret”, a spus Ponta.

El a arătat că Stroe şi Hrebenciuc nu au făcut simple declaraţii politice, ci şi-au exprimat opiniile, arătând că, însă, de la aceste opinii până la decizia politică e un drum pe care USL nu îl va parcurge.

„Nu e vorba de simple declaraţii, e vorba de opiniile acestor oameni. Dar de la opinii la decizie politică e un drum pe care nu îl facem”, a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, după şedinţa USL, că niciunul dintre partidele Uniunii nu şi-a „asumat” să propună tema suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a ieşirii publice legate de Convenţia PDL, motiv pentru care „subiectul nu există”.

„Niciunul din partidele componente ale USL nu a introdus, nu a propus, nu a cerut introducerea pe agenda de azi a USL a temei unei eventuale declanşări a procedurii de suspendare a preşedintelui. Declaraţiile care s-au făcut în acest sens sunt declaraţii politice ale unor colegi de-ai noştri, niciun partid nu şi-a asumat o astfel de propunere şi, ca atare, subiectul pentru noi nu există”, a afirmat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a catalogat ieşirea publică a preşedintelui Traian Băsescu, legată de Convenţia PDL, drept una „şi comică şi tragică” şi a precizat că nu poate fi declanşat un demers foarte serios cum este cel al suspendării din funcţie a şefului statului „în raport cu o situaţie foarte ridicolă”.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, susţine că este inadmisibil ce a făcut preşedintele Traian Băsescu sâmbătă, legat de Convenţia PDL, el adăugând: „Trebuie să ne gândim din nou la suspendare”.

Liderul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, duminică, pentru „Gândul”, că „la cum arată lucrurile, se va ajunge la o nouă suspendare a preşedintelui” Băsescu, el precizând că şeful statului a încălcat Constituţia prin mesajul publicat după Convenţia PDL.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă seară, într-un mesaj video pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl face să spună acum „definitiv şi pentru totdeauna” „Adio, Partid Democrat”.

„Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL”, a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook „Alături de preşedintele nostru”, sâmbătă seară.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că şeful statului încalcă zilnic „spiritul Constituţiei”, va continua să o facă „grosolan”, dar suspendarea ne este pe agenda sa, iar în situaţia încălcării „literei” Constituţiei, nu PNL a fost cel care a ezitat „amendarea” lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD nu va iniţia acţiunea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, arătând că acesta a încălcat Constituţia de foarte multe ori, dar că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele poate spune orice, oricând.