Ponta îi promite lui Merkel un stat de drept puternic, combaterea corupţiei şi legi transparente

Victor Ponta a declarat, la începutul întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, că guvernul său este hotărât să întărească statul de drept, să intensifice lupta împotriva corupţiei şi să asigure un cadru legislativ mai transparent şi mai eficient pentru mediul de afaceri, inclusiv pentru oamenii de afaceri din România. De altfel, şi cancelarul Merkel a exprimat doleanţe similare din partea germană.

10 iun. 2013, 19:15
Ponta îi promite lui Merkel un stat de drept puternic, combaterea corupţiei şi legi transparente

„Există din partea Guvernului determinarea absolută de a îmbunătăţi cadrul legislativ, protecţia investitorilor germani şi de a asigura un cadru judiciar de protecţie a acestora. Doresc, de asemenea, să exprim decizia Guvernului şi a coaliţiei de guvernare privind întărirea statului de drept, lupta împotriva corupţiei şi hotărârea noastră de a avea un cadru legislativ cât mai transparent şi cât mai eficient”, a spus prim-ministrul Victor Ponta, în cadrul declaraţiei comune pe care a susţinut-o alături de Angela Merkel, înaintea discuţiilor propriu-zise de la sediul Cancelariei din Berlin.

Aceleaşi teme au fost abordate şi de cancelarul german ce a arătat că aceste trei condiţii sunt importante atât pentru econmia României, cât şi pentru investitorii germani în ţara noastră. „Doresc ca actuala construcţie economică a României să aibă succes, noi dorim să fim un partener. Pentru economia germană este foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să existe siguranţă juridică, să fie combătută corupţia şi să existe transparenţă”, a declarat Angela Merkel.

Victor Ponta a afirmat că România este suficient de puternică pentru a fi un partener strategic al statelor Uniunii Europene în zona de est a UE. „România, după câţiva ani de criză economică, socială şi politică şi-a recâştigat stabilitatea şi vrea să redevină un partener strategic pentru Germania. O Românie stabilă, democratică şi puternică poate fi un partener strategic pentru Germania şi pentru Europa la graniţa de est a Uniunii Europene”, a spus Ponta.

„Eu cred cu tărie în drumul european al României şi că trebuie să fim cu toţii parteneri în construirea proiectului european”, a mai spus Victor Ponta.