Ponta explică de ce a trimis proiectul Roşia Montană la Parlament: Nu vreau să plătesc miliarde despăgubiri

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Executivul a aprobat proiectul privind Roşia Montană şi l-a transmis Parlamentului pentru că astfel Guvernul nu mai poate fi dat în judecată de către Gold Corporation, care ar putea cere despăgubiri de "nu ştiu câte miliarde" pentru că nu s-a făcut nimic.

RomaniaTV.net
05 sept. 2013, 17:49
Ponta explică de ce a trimis proiectul Roşia Montană la Parlament: Nu vreau să plătesc miliarde despăgubiri

Primul ministru a explicat, joi, la Călăraşi, că măsura de a trimite Proiectul Roşia Montană Parlamentului este una de precauţie, întrucât, dacă acesta va fi respins de Legislativ Guvernul nu va putea fi obligat să plătească despăgubiri substanţiale celor de la Gold Corporation, despre care spune că „au îndeplinit toate condiţiile cerute de lege” pentru a obţine avizul privind pornirea proiectului.

„Eram obligat, conform legii, şi încerc să explic celor care vor să mă audă că în conformitate cu legea actuală trebuia să dau aviz şi să pornească Proiectul Roşia Montană. Ei au îndeplinit toate condiţiile cerute de lege. Tocmai pentru că am considerat că nu e bine să fac acest lucru, am trimis legea în Parlament ca să fie o dezbatere reală. Asta e situaţia şi din acest motiv dacă nu făceam absolut nimic urma să plătesc nu ştiu câte miliarde despăgubiri firmei respective. Eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului, despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace. Eu vreu să existe o decizie a Parlamentului”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla în cazul în care proiectul de lege va fi respins de Parlament, premierul a precizat că în situaţia respectivă Guvernul este absolvit de răspundere. „Nu poate fi dat în judecată Guvernul, că aşa cum a făcut Boc – n-a făcut nimic – eu am făcut ceva: am renegociat, am pus pe masa Guvernului şi am pus în discuţie publică”, a subliniat Ponta.

Totodată, el a adăugat că fiecare parlamentar, după ce va analiza argumentele pro sau contra, va puta vota în cunoştinţă de cauză.

Desemenea, premierul a subliniat faptul că proiectul de lege a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justiţiei şi Mediului.