Ponta, confirmat la Bruxelles. A primit însemnele de ŞEF al delegaţiei României

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţa spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene, scrie Mediafax. În prima parte a zilei, Preşedinţia nu a oferit nici o informaţie despre programul lui Traian Băsescu pentru ziua de joi, însă surse citate de România TV au declarat că şeful statului nu a plecat la Consiliul European şi se află la Palatul Cotroceni. Informaţia a fost confirmată oficial abia la ora 13.00. Curtea Constituţională a decis miercuri că reprezentarea României la Consiliul European se va face la nivel de preşedinte. Astfel că preşedintele Traian Băsescu participă la reuniunile Consiliului European. Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că există un conflict juridic între preşedinte şi premier. 

RomaniaTV.net
28 iun. 2012, 04:58
Ponta, confirmat la Bruxelles. A primit însemnele de ŞEF al delegaţiei României

Delegaţia premierului s-a urcat într-un avion de linie Tarom, care a fost garat în faţa salonului oficial al aeroportului. După ce au urcat jurnaliştii, la avionul aflat în faţa salonului oficial au fost aduse de la terminalul aeroportului, cu un autobuz, persoanele care au cumpărat bilet pentru cursa Tarom spre Bruxelles. Ulterior, au urcat în aeronavă premierul şi membrii delegaţiei oficiale.

UPDATE 13.20 Traian Băsescu se află la Palatul Cotroceni. El va susţine, la ora 14.30, o declaraţie de presă.

UPDATE 11.30 România TV informează că premierul Victor Ponta a preluat însemnele de şef al delegaţiei României la Consiliul European. Este vorba, în primul rând, de o insignă, care îl indică drept lider al delegaţiei române. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a confirmat că premierul Victor Ponta a primit, joi, însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European, iar miniştrii au primit badge-urile de membri ai delegaţiei. 

UPDATE 11.10 O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. De asemenea, preşedintele Băsescu nu a plecat până la această oră spre Bruxelles, au mai precizat sursele menţionate. Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale nu a comunicat până la această oră un program public al şefului statului pentru joiTotodată, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, nu a putut fi contactat în această dimineaţă, el având telefonul închis.

UPDATE 11.00 Preşedintele Traian Băsescu s-ar afla în continuare la Palatul Cotroceni, informează România TV. Preşedinţia nu a oferit nici până la această oră informaţii despre programul şefului statului pentru ziua de joi. Premierul Victor Ponta a ajuns deja la Bruxelles.

UPDATE 9.10 Potrivit România TV, Traian Băsescu se află la Palatul Cotroceni.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

După decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat însă că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European.

Preşedinţia a refuzat să comenteze decizia.

Joi dimineaţă, pe site-ul Preşedinţiei, nu figurează nici un program al preşedintelui Traian Băsescu pentru ziua de 28 iunie. 

Miercuri seara, Guvernul a transmis că primul-ministru va efectua „o vizită” la Bruxelles, în perioada 28-29 iunie, şi că Biroul de presă va pune la dispoziţia mass-media, în timp util, informaţii referitoare la programul premierului.