Ponta cere capul lui Roşca Stănescu: USL trece prin cea mai mare criză de până acum

Victor Ponta s-a declarat nemulţumit de modul în care conducerea PNL a tratat declaraţiile anti-PSD ale senatorului Sorin Roşca Stănescu.

16 mai 2013, 15:39
Ponta cere capul lui Roşca Stănescu: USL trece prin cea mai mare criză de până acum

Întrebat dacă este satisfăcut de avertismentul pe care Crin Antonescu i l-a adresat lui Roşca Stănescu, Ponta a răspuns: „Categoric, nu. Este cea mai mare criză a USL de la formare. De altfel, domnul Roşca Stănescu, după această şedinţă, a continuat. Dacă nu se face nimic, e o invitaţie şi pentru alţi membri PNL să atace PSD şi nu putem merge mai departe împreună”.

Preşedintele PSD le-a dat şi un termen liberalilor pentru o sancţiune mult mai dură la adresa senatorului. „Aştept până luni să existe o delimitare clară, nu aşa, ‘Să nu mai faci!’. Nu i s-a mai spus o dată să nu mai facă? Ce, suntem la şcoală?”, a spus Ponta.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat joi că liberalii dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD, arătând că cei care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte.

„În chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă într-un chip atât de clar articolul respectiv (n.r. – din protocolul USL) va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau din USL”, a afirmat Antonescu, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

El a subliniat că parlamentarii pot exprima opinii, dar nu trebuie să recurgă la atacuri.

Antonescu a declarat că liberalii şi social-democraţii trebuie să facă eforturi pentru redobândirea unei „solidarităţi maxime” aşa cum a existat ea de la înfiinţarea USL.

„Relaţiile în interiorul USL – trebuie să spun că în a doua parte a lunii aprilie şi până la Paşte a survenit o dificultate în interiorul USL legată de aspectele cunoscute serios sau ironic sub numele de coabitare, povestea propunerilor pentru procurorii şefi se cunoaşte foarte bine acest context. Decizia fermă a noastră, a liberalilor şi a partenerilor social-democraţi şi a lui Victor Ponta şi a mea este de a depăşi acest episod chiar dacă poziţiile noastre au fost divergente şi evaluările rămân diferite pentru că avem angajamente majore, în primul rând cel de guvernare, pe care dorim să le duce la capăt cu succes. Decizia noastră comună este de a face eforturi pentru redobândirea unei solidarităţi maxime aşa cum ea a existat de la înfiinţarea USL”, a spus Crin Antonescu, la finalul BPN al PNL.

El a arătat că în deciziile guvernamentale nu a existat un moment de sincopă, deşi au avut puncte de vedere care nu au fost identice.

Liderul PNL a explicat că eforturile pentru redobândirea solidarităţii maxime constau ”în grija pentru ceea ce formulează din punct de vedere public”.

„Avem probleme, vorbim atât cât se cuvine din punct de vedere public şi cât suntem datori să vorbim despre ele pentru că nişte oameni ne-au votat şi au dreptul să ştie ce se întâmplă cu cei care i-au votat. Eforturile constau în grija pentru ceea ce formulăm din punct de vedere public. Există o cultură la noi atunci când se deschide cutia Pandorei să începem să schimbăm critici sau mai mult decât critici. Experienţa tristă a coaliţiilor care au mai existat în România, nu vrem să eşuăm aşa cum au eşuat acele coaliţii şi prima formă de efort este să avem grijă la sensibilitatea celuilalt, la faptul că lucruri pe care nu le putem rezolva între noi nu se vor rezolva nici în comunicare publică, ceea ce e cu totul altceva decât dreptul de a avea opinii diferite în legătură cu anumite subiecte”, a precizat Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la finalul şedinţei USL, că în cadrul Uniunii există „o problemă seriosă” care îl priveşte pe senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care ar fi dus o campanie împotriva PSD şi are „o agendă proprie”.

Premierul a evitat să precizeze dacă a cerut sancţionarea lui Sorin Roşca Stănescu şi a susţinut că a solicitat poziţia oficială a PNL în acest caz.

Joi, liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu, a declarat că „PSD nu mai are niciun fel de dispoziţie de a trece cu vederea” ieşirile senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu, al arătând că „lucrurile degenerează” şi că PNL trebuie să ia o decizie.

Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest gest protestează faţă de încercarea majorităţii din comisie de a muşamaliza încălcarea imunităţii diplomatice a magistratului român la CEDO.