Ponta: Băsescu nu a spus nimic din ce aşteptau oamenii
Preşedintele PSD, Victor Ponta a afirmat, la România TV, că discursul de miercuri al lui Traian Băsescu nu a dat un răspuns aşteptărilor oamenilor, dar a spus că opoziţia este dispusă la dialog cu puterea dacă se va pune problema demiterii lui Emil Boc şi înlocuirea sa cu un premier tehnocrat.
Foto: gandul.info
"Nu ştiu de ce a ieşit preşedintele Traian Băsescu cu acea declaraţie foarte lungă, aproape 50 de minute. Nu a spus nimic din ceea ce aşteptau oamenii (...) N-am reţinut nimic din discursul unui preşedinte care s-a ţinut departe de public timp de 12 zile", a declarat Victor Ponta.
Acesta a respins solicitarea şefului statului ca partidele să se reformeze pentru a deveni credibile în discursul privind modernizarea statului. "Teza asta că trebuie să ne schimbăm noi şi nu domnia sa... Eu aveam 17 ani când am ieşit prima dată în Piaţa Universităţii, dumnealui este în politică din 1990. Nu ştiu dacă trebuie să mă schimb eu sau domnia sa", a apreciat Ponta.
El nu a exclus însă o prezenţă a opoziţiei la discuţii cu preşedintele Băsescu, discuţii ce ar putea surveni după demisia primului-ministru Emil Boc. Pe de altă parte, social-democratul este sceptic că o asemenea schimbare ar putea surveni din iniţiativa preşedintelui Băsescu. "Cred că sunt nişte doamne ministru la care Traian Băsescu nu va renunţa", a adăugat Ponta.
ESTE DIABOLIC
JIGNESTE POPORUL ROMAN CONTINUU CA SI CUM AR FI PICAT DIN CER SI PREDESTINAT.
EROARE CUMPLITA A NATURII
1. Blocarea granitelor pentru o perioada...pana se vor aplica urmatoarele puncte...
2. Cercetarea celor cu averi de peste 50.000 euro, a tuturor din clasa politica de la secretar in primarie pana la ministru ... si a celor ce au facut afaceri cu statul si automat confiscarea averilor.
3. Analiza privatizarilor incepand cu 1990 a comisioanelor etc
4. Infiintarea de firme la care statul sa fie actionar pentru realizarea de autostrazi, constructii, exploatari ... amenajari....etc
De ce sa-mi vina ...... si nu mai stiu care companie sa costruiasca ..... cand pot infiinta o firma romaneasca si cu profitul pot plati datoriile externe.
5. Cumularea functiilor de prefect cu presedinte de consiliu judetean si a aparatului de lucru a acestora si automat reducerea cheltuielilor.
6. Realizarea de programe IT pentru reducerea cheltuielilor si a birocratiei celor din administratie.
7. Reducerea numarului de senatori si deputati 1 / 200.000 oameni
si ar mai fi o gramada de lucruri pe care le-am putea face si am putea economisi.
O tara ca Olanda sau Belgia care sunt cat Dobrogea noastra au un cuvant de spus in UE si au o economie care merge si noi.....pacat, cu o tara ca a noastra numai din turism am putea trai toti daca am valorifica ceea ce avem
Numai bine
- 3h
- 24h
- 7z
- 31z






