Ponta a TRIMIS la CSM propunerile pentru şefii Parchetelor. Kovesi, propusă şef la DNA

Premierul Victor Ponta a trimis miercuri dimineaţă la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitate de ministru interimar la Justiţie, propunerile pentru şefii Parchetelor, se arată într-un comunicat al Guvernului. Scrisoarea adresată CSM este înregistrată la Ministerul Justiţiei miercuri, 3 aprilie, dar datată marţi, 2 aprilie.

RomaniaTV.net
03 apr. 2013, 06:37
Ponta a TRIMIS la CSM propunerile pentru şefii Parchetelor. Kovesi, propusă şef la DNA

Astfel, pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost propus Tiberiu Niţu, iar pentru funcţia de procuror şef al DNA a fost propusă Laura Codruţa Kovesi.

Dimitrie Bogdan Licu este propunerea Ministrului Justiţiei pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, iar Codruţ Olaru a fost propus pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Alina Mihaela Bica a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al DIICOT, iar pentru funcţia de adjunct al procurorului şef al DIICOT a fost propusă Elena Giorgiana Hosu.

În scrisoarea se arată că, la 3 aprilie, expiră mandatul interimar al lui Daniel Morar, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia de către CSM, situaţie care poate atrage nelegalitatea actelor emise de acum înainte de către Ministerul Public, şi este invocat faptul că, potrivit legii, toţi aceşti procurori sunt numiţi de preşedintele ţării, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror.

„În baza mandatului strict imitat pe care mi l-am asumat, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei de instabilitate a Ministerului Public şi identificarea unor soluţii de asigurare a stabilităţii şi predictibilităţii Ministerului Public, precum şi a asigura respectarea angajamentelor externe ale României şi de a întări independenţa justiţiei, doresc să înaintez spre avizare aceste propuneri (…)”, scrie Ponta în scrisoarea adresată CSM.

El adaugă că a luat act de poziţia exprimată, în cadrul discuţiilor „informale”, de membrii secţiei de procurori ai CSM, dar roagă să se dispună asupra acestor propuneri, „conform atribuiilor conferite fiecrei instituţii” în baza prevederilor constituţionale şi legale.

Avizul CSM pentru numirea acestor procurori este consultativ.

Prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, a atacat-o, marţi, la România TV, pe Laura Codruţa Kovesi, spunând că nu are ce căuta în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Nu mi-e indiferent cine e şef la DNA. Mi se pare absolut inadmisibil să fie propus la DNA un om care nu a lucrat în DNA. Dacă DNA a performat în aceşti ani, acest lucru se datorează procurorilor din DNA. Una dintre cerinţele Comisiei Europene a fost ca următorul şef DNA să aibă expertiză şi un CV în anticorupţie, iar doamna Kovesi nu are aşa ceva„, a spus Daniel Morar.

PNL e aşteptat astăzi să decidă numele viitorului ministru al Justiţiei, într-o şedinţă care va începe după-amiază. Crin Antonescu a declarat marţi că are o listă cu nume la care se gândeşte, unii fiind membri de partid, iar alţii tehnocraţi.

Preşedintele PNL a mai spus că nu va negocia cu preşedintele Traian Băsescu pe subiectul propunerii pe care liberalii o vor face pentru un nou ministru al Justiţiei, precizând că vor exista discuţii cu premierul Victor Ponta, dar responsabilitatea nominalizării revine PNL.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat, la finalul discuţiei cu membrii secţiei de procurori ai CSM, că concluzia la care s-a ajuns în urma acestei discuţii că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei.

El a precizat că a propus Consiliului o procedură directă, în care ca ministru interimar să formuleze propuneri, candidaţii să fie audiaţi la CSM, iar preşedintele să numească, dar secţia de procurori a CSM a avut o altă opţiune, pe care nu poate decât să o respecte.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.