Ponta: Referendumul pentru modificarea Constituţiei, cel mai târziu la sfârştiul lunii octombrie

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că referendumul pentru modificarea Constituţiei trebuie să aibă loc cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie.

23 mai 2013, 15:37
Ponta: Referendumul pentru modificarea Constituţiei, cel mai târziu la sfârştiul lunii octombrie

El a mai spus, la Leipzig, că a discutat cu Crin Antonescu despre faptul că de săptămâna viitoare Comisia de modifcare a Constituţiei trebuie să înceapă să lucreze „la turaţie maximă”, astfel încât caldendarul pentru modificarea legii fundamentale să poată fi respectat, potrivit Mediafax.

Ponta a prezentat calendarul privind modificarea Constituţiei: „Adoptarea la Senat până în vacanţa de vară, adoptarea în Cameră la toamnă şi referendum cel mai târziu la sfârştiul lui octombrie, pentru că altfel, dacă intrăm în iarnă, evident că vom avea o problemă de participare”.

Raportul Forumului Constituţional va fi predat pe 27 mai Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, iar aceasta va începe, din 29 mai, să „lucreze într-un ritm cât se poate de intens”, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.