Pompierul mort la Feteşti în timpul unei operaţiuni de salvare, DECORAT post-mortem

Ministrul Radu Stroe l-a avansat post-mortem la gradul de sublocotenent pe pompierul mort în misiune la Feteşti, joi, când a participat la scoaterea de sub un mal de pământ surpat a doi muncitori.

RomaniaTV.net
12 iul. 2013, 09:49
Pompierul mort la Feteşti în timpul unei operaţiuni de salvare, DECORAT post-mortem

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, l-a avansat post-mortem la gradul de sublocotenent pe pompierul Gabriel Boitan, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, care şi-a sacrificat viaţa în timpul unei misiuni de salvare desfăşurată în municipiul Feteşti.

Potrivit unui comunicat emis vineri de Ministerul Afacerilor Interne, Radu Stroe i-a conferit post-mortem lui Gabriel Boitan medalia Emblema de onoare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune.

Conducerea MAI va lua măsurile necesare pentru a acorda familiei drepturile financiare cuvenite conform legii. De asemenea, personalul MAI poate contribui benevol, în semn de solidaritate, la ajutorarea familiei lui Gabriel Boitan, răspunzând unui apel umanitar lansat vineri de secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper, coordonator al IGSU.

Un pompier a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce participa la o operaţiune de salvare a doi muncitori prinşi şi ei sub pământul surpat, în timp ce efectuau lucrări la sistemul de apă şi canalizare din municipiul Feteşti.