Politicieni cu greutate. Scena pe care se aflau mai mulţi candidaţi USL s-a RUPT (VIDEO)

Lansare electorală cu ghinion în Timiş. Fiica unui candidat din Timiş era să fie strivită de o boxă uriaşă, care s-a prăbuşit după ce o parte a scenei pe care se aflau aleşii a cedat chiar în timpul discursurilor.

RomaniaTV.net
25 nov. 2012, 09:23
Politicieni cu greutate. Scena pe care se aflau mai mulţi candidaţi USL s-a RUPT (VIDEO)

O şcoală din comuna Ciacova, din judeţul Timiş, a găzduit, sâmbătă, lansarea a doi candidaţi USL pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Scena a cedat sub greutatea politicienilor aflaţi pe scenă şi a boxelor care au început să vibreze în momentul discursurilor, o fetiţă aflată pe scenă fiind la un pas de a fi strivită de boxele amplasate în apropierea ei.

Asta pentru că primarul PDL-ist a refuzat să le pună la dispoziţie sala căminului cultural din localitate.

Matei Suciu candidează pentru un loc în colegiul 3 Senat, contra lui Vasile Blaga, iar Gheorghe Ciobanu se bate cu primarul din Deta, Petru Roman, pentru un loc în Camera Deputaţilor, în colegiul 10.

„Nu pot să nu mă gândesc că asta s-ar fi putut întâmpla în timpul unei serbări a copiilor. Scena veche din lemn a cedat. Acum, că de câteva luni avem preşedinţia Consiliului Judeţean, vom lua măsuri, pentru că este de neiertat ca în cei 50 de ani de când s-a construit sala să nu se fi făcut nimic. Doar partea din faţă a căzut, sub greutatea boxelor, care au început să vibreze. Nimeni nu a păţit nimic”, a spus Matei Suciu, la România TV.