Peste 21.000 de PET-uri, colectate într-o singură săptămână, în programul Bancomatul Verde

Programul Bancomatul Verde - Acord Voluntar, realizat de Ministerul Mediului alături de Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Green Group, se bucură de succes: 21.893 de PET-uri au fost colectate, într-o singură săptămână.

04 mart. 2013, 07:04
Peste 21.000 de PET-uri, colectate într-o singură săptămână, în programul Bancomatul Verde

Ritmul susținut de implementare a proiectului a condus la primele rezultate monitorizate pentru perioada 14-27 februarie 2013. Astfel, la nivel național există în funcțiune 19 aparate funcționale care au colectat  21.893 de PET-uri și 6.895 doze din aluminiu, în următoarele oraşe: Bucureşti, Piteşti, Bacău, Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta Turnu Severin şi Constanţa.

Până la sfârșitul lunii martie  vor funcționa 40 de automate de colectare, la nivel național și vor putea fi găsite în reţelele naţionale de hypermarketuri Cora, Auchan şi Carrefour.

La iniţiativa Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost semnat acordul de voluntariat dintre Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Green Group şi MMSC. În luna noiembrie 2012 au fost demarate negocieri comerciale dintre companiile private în vederea amplasării aparatelor automate de preluare a deşeurilor în incinta marilor magazine.

Acest proiect se realizează prin instalarea unor automate pentru preluarea dozelor de PET şi aluminiu în marile centre comerciale, consumatorul primind în schimb un voucher, ce poate fi folosit ca discount la cumpărăturile efectuate în magazine.

Distribuitorul aparatelor automate de reciclare a ambalajelor din plastic si aluminiu, Green Group, a achiziţionat 40 automate în valoare de 835.000 euro.