Peste 2.000 de elevi din Covasna au intrat în GREVĂ JAPONEZĂ. Află motivul

Peste 2.000 de elevi din judeţul Covasna au intrat marţi în grevă japoneză, în semn de protest faţă de nedecontarea abonamentelor de navetă, potrivit Agerpres.

20 mai 2013, 10:42
Peste 2.000 de elevi din Covasna au intrat în GREVĂ JAPONEZĂ. Află motivul

La această acţiune, care se va derula pe parcursul întregii săptămâni, vor lua parte elevi de la 16 licee din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt. Protestul are loc la iniţiativa Asociaţiei Tinerilor Maghiari (EMI) care a strâns peste 2.500 de semnături de susţinere.

Conducerea EMI a declarat luni că va lua legătura şi cu alte asociaţii de tineret şi consilii ale elevilor din ţară în vederea continuării campaniei de strângere de semnături şi declanşării de proteste la nivel naţional în vederea sensibilizării conducerii Ministerului Educaţiei. Tinerii iau în calcul şi alte acţiuni de protest, inclusiv proteste de stradă.

Keresztely Irma, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, a declarat că legislaţia prevede decontarea contravalorii abonamentelor pentru liceenii care fac naveta, dar anul acesta nu au fost alocate sumele necesare.

Ultima decontare a abonamentelor s-a făcut parţial în luna noiembrie a anului trecut.