Peste 100 de milioane de rechini mor în chinuri, în fiecare an, pentru supele de aripioare VIDEO

Un videoclip filmat pe străzile din Hong Kong surprinde o practică extrem de crudă, prin care milioane de rechini sunt sacrificaţi pentru a găti o delicatesă.

RomaniaTV.net
08 mart. 2012, 18:30
Peste 100 de milioane de rechini mor în chinuri, în fiecare an, pentru supele de aripioare VIDEO

Supa de aripioară de rechin, o delicatesă servită ca un simbol al rangului de mulţi dintre oamenii bogaţi ai Asiei, provoacă în fiecare an moartea a circa 100 de milioane de rechini. Una dintre practicile industriei a fost prezentată într-un videoclip care i-a îngrozit pe privitori.

Pentru a obţine aripioara de rechin, aceasta este tăiată de la animal când încă este viu. Rechinul este apoi aruncat peste bord pentru a se îneca.

După această practică crudă, mii dintre aceste aripioare sunt aruncate pe străzile din Hong Kong pentru a se aerisi şi a fi apoi sortate. Bărbaţi şi femei vin apoi şi adună aripioarele în coşuri. Aproape jumătate de kilogram de aripioare de rechin ajunge să coste până la 455 de euro, iar o porţie de supă de rechin poate ajunge să coste 130 de euro. Cei care preferă această delicatesă cred că supa de rechin are efecte benefice asupra sănătăţii.

Pe majoritatea coastelor de pe fiecare continent au loc asemenea practici privind rechinii, cu precădere în ţările sărace care nu au resurse pentru a monitoriza şi pedepsi vânătorii de rechini. În SUA, Canada, Brazilia, Namibia, Africa de Sud şi Uniunea Europeană este interzisă tăierea aripioarelor de la rechini, în timp ce Hawaii a scos de curând în afara legii vânzarea de supă de rechin.

Mai multe celebrităţi s-au arătat indignate de această practică şi au luat atitudine împotriva ei. Printre acestea se numără jucătorul de baschet din NBA, Yao Ming, actriţele Bo Derek şi January Jones, dar şi bucătarul-şef şi star de televiziune Gordon Ramsay.