PDL vrea să-l schimbe pe Antonescu de la şefia Senatului. Revocarea lui Blaga, CONTESTATĂ la CCR

Grupul parlamentar al senatorilor democrat-liberali a depus, vineri, la Curtea Constituţională, o sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului, a declarat, pentru "Gândul", liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

RomaniaTV.net
19 sept. 2012, 15:13
PDL vrea să-l schimbe pe Antonescu de la şefia Senatului. Revocarea lui Blaga, CONTESTATĂ la CCR

Democrat-liberalii au contestat hotărârea, de la începutul lui iulie, de înlocuire a lui Blaga, la CCR, însă la acel moment a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în condiţiile în care Guvernul luase prin ordonanţă de urgenţă competenţa de control a magistraţilor constituţionali în privinţa hotărârilor Parlamentului, informează Mediafax.

La acel moment Curtea nu avea competenţă, nu era îndreptăţită să se pronunţe pe hotărârile Parlamentului. Acum este o nouă reglementare„, a explicat Rădulescu.

Dacă în cazul lui Vasile Blaga PDL cere din nou ajutorul CCR, în ceea ce o priveşte pe Roberta Anastase lucrurile nu stau la fel. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, pentru „Gândul”, că nu s-a făcut o nouă sesizare la Curtea Constituţională.

Nu este vorba numai de îndreptarea unui abuz, ci şi de contextul politic de acum. Vom discuta în Biroul Permanent Naţional„, a spus Toader.

În 3 iulie, liderul PDL Vasile Blaga a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL Crin Antonescu.

Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a fost declarată, miercuri, neconstituţională.

În 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.

Pe de altă parte, în 9 iulie, CC a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională. PDL reclamase modificarea alin.(1) al art.27 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.