PDL nu va avea niciun loc în CA al TVR şi va contesta hotărârea la CCR

PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare. Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a anunţat că PDL va contesta la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noul CA al SRTV pentru că "nu corespunde algoritmului politic".

RomaniaTV.net
25 iun. 2012, 12:47
PDL nu va avea niciun loc în CA al TVR şi va contesta hotărârea la CCR

Mircea Toader a arătat, după întâlnirea liderilor grupurilor parlamentare, că hotărârea prin care PDL nu va avea niciun reprezentant în CA al SRTV este o decizie politică. „Au spus (reprezentanţii USL – n.r.) că «noi suntem la putere şi noi hotărâm»”, a spus Mircea Toader că a fost explicaţia pe care democrat-liberalii au primit-o de la reprezentanţii USL.

Toader a arătat că, potrivit algoritmului calculat la numărul de parlamentari, PDL ar fi trebuit să primească în noul CA al SRTV aproape trei locuri, mai precis 2,87, UDMR un loc, UNPR ar fi primit de la PDL un loc, PSD trei locuri, iar PNL două locuri.

„Asta e structura stabilită prin ponderea parlamentară, avem trei locuri din care unul îl cedam UNPR. Le-am spus că cedăm în condiţiile în care se păstrează vechea structură. Acum nu se mai păstrează nimic, pe noi ne-au exclus complet, le-au dat UNPR un loc, nu ştiu pe ce considerent”, a relatat Mircea Toader.

El a precizat că PDL va contesta această decizie la Curtea Constituţională. „Vom contesta hotărârea acestui Parlament, care nu corespunde algoritmului politic, o putem contesta la Curte”, a adăugat Mircea Toader.

PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a anunţat că majoritatea liderilor grupurilor parlamentare au decis ca în noul CA al TVR mandatele să fie repartizate astfel: UNPR – un loc, UDMR – un loc, PSD – trei locuri, PNL – trei locuri.

„75% din grupurile parlamentare în Parlament sunt reprezentate în viitorul CA al SRTV, mai puţin acel grup parlamentar care a nominalizat acel preşedinte şi acea majoritate a Consiliului de Administraţie care a dus la falimentul TVR”, a explicat Zgonea.

Zgonea a fost întrebat de ziarişti de ce PDL nu va avea reprezentanţi în CA al SRTV. „Regulamentul spune că comitetul liderilor, majoritatea lor, stabilesc algoritmul prin care se nominalizează aceste propuneri. Comitetul liderilor, în marea lor majoritate, peste 75%, a luat o decizie: un loc la UNPR, o nominalizare pentru UDMR, trei pentru PSD, pe care le-a avut, şi trei PNL. Mă supun deciziei liderilor”, a răspuns Zgonea.

El a arătat că aceasta a fost decizia politică a comitetului liderilor şi unii dintre aceşti lideri le-au amintit reprezentanţilor PDL că pe baza algoritmului politic au nominalizat şase persoane la Curtea de Conturi. „A fost o decizie politică a comitetului liderilor şi unii dintre colegi le-au reamintit colegilor de la PDL că au generat această problemă la SRTV cum au nominalizat prin acel algoritm politic şase locuri la Curtea de Conturi”, a spus Zgonea.

Valeriu Zgonea nu a putut să precizeze cum pe baza algoritmului politic UNPR, care nu a participat la alegerile parlamentare, a primit un loc în viitorul CA al TVR. El a mai spus doar că marţi, la ora 09.00, Comisiile de cultură vor audia persoanele nominalizate pentru CA al SRTV.

Senatorul PDL Radu Berceanu a anunţat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, că Parlamentul se va reuni, marţi, în şedinţă comună, pentru validarea membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.

Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani.

Conform Legii 41/1994, listele de candidaţi se înaintează Birourilor Permanente ale celor două Camere. Astfel, grupurile parlamentare din cele două Camere înaintează propuneri pentru 8 locuri, preşedintele României pentru 1 loc, Guvernul pentru 1 loc, personalul de specialitate desemnează, prin vot secret, candidaţi pentru 2 locuri, grupurile parlamentare ale minorităţilor naţionale, pentru 1 loc.

Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administraţie (CA), în urma scrutinului desfăşurat joi, 21 iunie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii TVR. Pe de altă parte, Mihai Rădulescu şi Ioana Popescu au fost desemnaţi membri supleanţi ai lui Valentin Nicolau şi Sorin Burtea în CA al TVR, conform rezultatelor alegerilor.

Totodată, numele lui Valentin Nicolau se află printre cele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie al instituţiei a fost demis de Parlament pe 12 iunie, iar conducerea TVR este asigurată în prezent interimar de Radu Călin Cristea.

Televiziunea Română a organizat alegeri interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie, în urma hotărârii Comitetul Director din 14 iunie. Decizia a fost luată ca urmare a respingerii de către Parlament a Raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale TVR pe 2011 şi demiterea Consiliului de Administraţie, în frunte cu Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române.