PDL nu a abandonat rebranduirea. Portocaliu, verde sau albastru?

Conducerea democrat-liberalilor vrea să tranşeze în perioada următoare chestiunea culorii partidului şi a siglei astfel încât candidaţii PDL la alegerile parţiale din colegiile vacante să nu-şi mai aleagă după bunul plac simbolurile electorale din campanie. Principala chestiune a discuţiilor vizează menţinerea sau nu a culorii portocalii.

09 ian. 2012, 15:43
PDL nu a abandonat rebranduirea. Portocaliu, verde sau albastru?

Comisia internă a PDL pentru desfăşurarea campaniei electorale din toamna acestui an va avea ca primă chestiune de rezolvat subiectul siglei şi culorii partidului.

De la alegerile din 2008, nu s-a mai mers pe culoare portocaliu. Am văzut că, la alegerile din colegiul Neamţ, s-a mers pe culoarea verde, iar materialele care au fost distribuite de sărbători au avut culori diferite, de la verde la albastru, în funcţie de cel care le-a comandat. Trebuie să se lămurească odată povestea asta, dacă mai mergem sau nu pe portocaliu, dacă renunţăm sau nu la trandafir sau în ce formă îl menţinem, cu o petală în plus sau în minus”, a declarat pentru RTV.net un membru al Biroului Permanent Naţional.

Preocuparea liderilor PDL este ca toţi candidaţii care se vor prezenta în faţa electoratului în numele partidului să o facă cu aceeaşi simbolistică.

Vom avea alegeri în colegiile vacante, iar până atunci trebuie să decidem care va fi culoarea partidului. Este exclus ca fiecare candidat să-şi mai aleagă culoarea după cum vrea el„, a spus un alt pedelist.

Acesta a arătat că există mulţi susţinători ai menţinerii culorii actuale, dar şi culorile albastru sau verde au suficienţi susţinători, astfel încât este dificil de estimat care va fi decizia finală.

Un cuvânt greu de spus vor avea membrii nou înfiinţatei comisii pentru campania electorală, mai ales că membrii acesteia – Vasile Blaga, Ioan Oltean, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase şi Elena Udrea – au fost numiţi de către conducerea BPN la propunerea directă a preşedintelui partidului, Emil Boc.

În vară, la şcoala tinerilor democrat-liberali, mai mulţi lideri ai PDL, în frunte cu Emil Boc, s-au afişat îmbrăcaţi în culoarea verde.

În acea perioadă, numeroase voci din partid s-au pronunţat în favoarea renunţării la culoarea portocaliu, din cauza percepţiei negative pe care aceasta o are în rândul electoratului.

Unul dintre democrat-liberalii care au pledat pentru schimbarea culorii a fost Elena Udrea. Ministrul Turismului declara, în august 2011, că partidul are nevoie de un nou început, care poate însemna şi o nouă imagine, un nou brand, iar culoarea verde ar putea fi adoptată în campania din 2012, deoarece este o perioadă în care mişcarea ecologistă a prins un avânt extraordinar.

Garda veche a PDL nu a îmbrăţişat însă ideea înlocuirii portocaliului.

Vasile Blaga afirma, în septembrie 2011, că „aleşii locali din teritoriu nu sunt foarte încântaţi de schimbarea culorii”. „Cred că trebuie analizat foarte atent înainte de a lua o decizie”, spunea Blaga.