PDL a depus la Cameră moţiunea simplă „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”

Grupul parlamentar al PDL a depus marţi, în plenul Camerei, moţiunea simplă pe Educaţie intitulată "Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar", informează MEDIAFAX.

RomaniaTV.net
25 sept. 2012, 08:11
PDL a depus la Cameră moţiunea simplă „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”

PDL solicită, în moţiune, renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, dar şi demisia premierului.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN al PSD că în PDL s-a instaurat o amnezie colectivă, democrat-liberalii uitând, prin depunerea unei moţiuni simple pe Educaţie, că legea „proastă” care reglementează Educaţia e făcută de aceştia.

Moţiunea este un demers democratic pe care orice politician trebuie să-l accepte ca atare. Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni de zile, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni, încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce am făcut„, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Ecaterina Andronescu.

Ea a adăugat că a preluat clasa pregătitoare de la ”cota zero”, adică nu era nimic pregătit în ceea ce priveşte corpul profesoral, mobilierul sau materialele didactice.

„Practic, aveam doar 130.000 de copii înscrişi şi familii foarte nemulţumite în legătură cu modul în care cei care au fost înaintea noastră au decis să accepte înscrierea acestor copii. A început şcoala aşa cum mulţi nu se aşteptau să înceapă, în majoritatea şcolilor am avut şi mobilier şi profesori, toţi sunt calificaţi, adică lucrurile au mers”, a mai menţionat ministrul.

În ceea ce priveşte bacalaureatul profesional, Andronescu susţine că este o măsură care vine în sprijinul celor 150.000 de tineri de 18-19 ani, câţi nu au luat bacalaureatul anul trecut şi anul acesta,pentru care trebuie găsită o formulă de integrare pe piaţa muncii.