Părinţii şi-ar dori o şcoală unde să înveţe cum să se comporte cu copiii lor

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP) doreşte realizarea, cât mai curând, a unor şcoli pentru părinţi întrucât aceştia simt nevoia să înveţe cum să se comporte cu copiii în diverse stadii, a declarat, sâmbătă preşedintele organizaţiei, Mihaela Gună.

RomaniaTV.net
03 nov. 2012, 16:01
Părinţii şi-ar dori o şcoală unde să înveţe cum să se comporte cu copiii lor

„În viitorul apropiat dorim să facem o şcoală a părinţilor pentru că trebuie să recunoaştem că sunt lecţii pe care nu le dobândim la şcoală şi care trebuie învăţate. Trebuie să fim părinţi şi pentru copilul de grădiniţă, să învăţăm să fim părinţi şi pentru copilul de gimnaziu până când responsabilitatea noastră începe să scadă”, a susţinut Gună.

Mihaela Gună a precizat că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a asigurat pe părinţi de sprijinul MECTS în acest proiect.

Potrivit Mihaelei Gună, în fiecare judeţ unde există reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi ar putea să fie organizată o astfel de şcoală.

Reprezentantul FNAP-IP a susţinut că inclusiv părinţii din mediul rural îşi doresc o astfel de şcoală.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, consideră că şcoala poate veni în sprijinul părinţilor prin organizarea unor dezbateri sau prelegeri prin care să înţeleagă ce este mai important în comportamentul lor faţă de copii.

„Fiecare dintre noi învăţăm să exercităm o profesiune în viaţă, dar nu învăţăm aproape deloc despre ce înseamnă profesiunea de părinte”, a declarat Andronescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a participat, sâmbătă, la conferinţa Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP).